ortooxacell kiss2022.gif Flax

De Ziua Culturii Naţionale, intrare gratuită la muzeele Complexului Muzeal Curtea Domnească

De Ziua Culturii, pe 15 ianuarie, intrarea va fi liberă la toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte. “Pentru Ziua Culturii, 15 ianuarie, muzeele vor fi deschise cu intrare gratuită pentru toată lumea, astfel încât cu toţii să abă acces la cultură, fără să fie nevoiţi să achite vreo taxă de vizitare“, a declarat, în exclusivitate pentru Gazeta Dâmboviţei, directorul C.N.M.Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina.

 Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie atragerea a cât mai mulţi vizitatori în sălile expoziţionale, pentru a redescoperi o parte din istoria şi cultura românilor.

 Astfel, în 15 ianuarie 2014, între orele 8.00 – 16.00  veţi putea vizita: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei” situată la fosta Unitate Militară 01417, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Pucioasa, Casa Memorială „I. L. Caragiale”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Pietroşiţa.

Celebrarea Culturii Naționale, la data de 15 ianuarie, a fost instituită prin lege în anul 2010 și marchează, în acest an,164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române”.

Şi anul trecut, de Ziua Culturii Naţionale, intrarea a fost liberă la muzeele C.N.M.Curtea Domnească, dar şi cu alte ocazii, precum 8 martie, Ziua Femeii, şi Noaptea Muzeelor, celebrată la nivel naţional, în fiecare an, în luna mai.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media