ortooxacell kiss2022.gif Flax

TĂTĂRANI: A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru rețeau de apă și canalizare

Consiliul local Tătărani a aprobat în ultima ședință, studiul de fezabilitate pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița, în perioada 2014 – 2020”, precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Valoarea lucrărilor  aferente comunei Tătărani, se ridică la sumă totală de 10.782.835 euro, fără TVA.   La aceasta, localitatea va aloca 202.717 euro, fără TVA- reprezentând contribuția proprie de 2% din valoarea eligibilă a investiţiilor.

Este vorba despre 13.000 de metri de conducte de apă reabilitate  şi 32.000 de metri de conducte de canalizare. În acelai proiect se vor reabilita şi extinde staţiile de tratare a apei, reyervoarele de înmagazinare a apei potabile, dar şi realizarea de staţii de pompare a ape uzate. În bugetul proiectului sunt prevăzute 533 de branşamente pentru apă şi 1455 de racorduri la reţeau de canalizare.

Proiectul va fi realizat de Compania de Apă și include lucrări de înființare sau extindere de rețele de apă și canalizare în 51 de localități ale județului, cu  o valoare de 320 de milioane de euro. Primele contracte de proiectare și execuție includ municipiul Târgoviște, orașele Titu, Răcari, dar și comunele Aninoasa, Șotânga, Vulcana Băi, Dragomirești, Tătărani, Văcărești, Perșinari, Conțești, Lungulețu, Potlogi, Odobești, Ciocănești și Slobozia Moară.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media