Vineri, 10 decembrie, va rula primul film în Cinematograful Independența Târgoviște, după reabilitarea și dotarea clădirii. Programul filmelor pentru luna decembrie a fost anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Târgoviștenii și nu numai vor putea cumpăra bilete on line, de pe site-ul www.cinematrograful-independența.ro, care va funcționa începând de astăzi sau de la casele de bilete. Prețul va varia între 12 și 30 de lei, preț întreg, în funcție de film, beneficiind de reducere de 50% pensionarii, elevii, copii și gratuit pentru persoanele cu dizabilități. Sala cinematografului are 450 de locuri, dar deocamdată, din cauza restricțiilor sala poate fi folosită la capacitate redusă.
„Îi așteptăm pe târgovișteni. Și eu abia aștept să vedem filmul, vineri, aici la Cinematograful Independența. Sunt convins că Cinematograful va deveni un punct de atracție. A fost un drum destul de greu, dar rezultatul ese unul extraordinar, iar de acum înainte, zeci de ani, târgoviștenii se vor bucura de acest cinematograf” a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Cinematograful este administrat de Primăria Târgoviște prin Teatrul municipal Tony Bulandra. Activitatea nu a fost externalizată.
Cinematograful Independența a fost construit în anii ’70, în plin centrul municipiului și a funcționat până în 2006. Cinematograful a trecut în 2010 din domeniul privat al statului şi administrarea R.A.D.E.F. „RomâniaFilm” în domeniul public al Municipiului Târgovişte şi administrarea Consiliului Local Municipal Târgovişte.