TÂRGOVIȘTE: Direcția de Salubritate angajează în cadrul Compartimentului Animale fără stăpân! Vezi posturile

sursa foto – Adevărul.ro

1. Direcţia de Salubritate Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de tehnician veterinar în cadrul Compartimentului Animale fără stăpân.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii medii în domeniul veterinar;
  • cunoştinţe operare PC: Microsoft Ofiice – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 noiembrie 2015, ora 16.00, termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 11 noiembrie 2015, ora 12.00, proba scrisă;
  • 13 noiembrie 2015, ora 12.00, interviu.

Relaţii suplimentare se obţin de la sediul Direcţiei de Salubritate din Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa, str. Radu de la Afumaţi, nr. 7, telefon: 0245/216.995, 0730/636.242.

 

 

2. Direcţia de Salubritate Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere vacante, de şef Compartiment Animale fără stăpân.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţa profil zootehnie sau medicină veterinară;
  • cunoştinţe operare PC: Microsoft Office – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 noiembrie 2015, ora 16.00, termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 11 noiembrie 2015, ora 12.00, proba scrisă;
  • 13 noiembrie 2015, ora 12.00, interviu.

Relaţii suplimentare se obţin de la sediul Direcţiei de Salubritate din Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa, str. Radu de la Afumaţi, nr. 7, telefon: 0245/216.995, 0730/636.242.

Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro