kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTE: Atenție, în perioada 23 – 27 iunie, acțiuni de combatere a insectelor de disconfort. Ce trebuie să faceți

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 23 – 27 iunie, în intervalul orar 05.30 – 10.30, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort  (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Se vor folosi substanțe din divizia Bayer și avizate de Ministerul Sănătății Publice.

Combaterea dăunătorilor se va realiza cu insecticidul K-OTHRINE PROFI EC 250 și  SOLFAC TRIO EC 200, insecticid formulat special pentru avio-tratamente și aplicare ULV.

Produsele nu sunt dăunătoare pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media