kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Soția directorului de la Municipal Construct, din nou refuzată de plenul CJD pentru Consiliul de Administrație al Parcului Industrial Moreni

,,Mandatarea reprezentanților Adunării Generale a Acționarilor pentru numirea membrilor în Consiliul de Administrație la SC Moreni Parc Industrial SA’’ este singurul proiect  de hotărâre, care a picat la vot, în cadrul ședinței CJD de ieri, 20 noiembrie. Proiectul cu pricina a mai fost pe ordinea de zi a ședințelor CJD, dar a tot fost amânat pentru că  fostul președinte al CJD, Alexandru Oprea, actualmente consilier județean PSD, dar și consilierii județeni ai PNL  se opun vehement  acestui proiectconsiderat a fi inoportun în momentul de față.

Alexandru Oprea a solicitat încă de la începutul ședinței retragerea acestui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi, dar s-a izbit de refuzul categoric al președintelui  CJD, Daniel Comănescu. Concret, este vorba de două posturi vacante de membrii în Consiliul de Administrație  de la SC Moreni Parc Industrial SA  care urmează să fie ocupate,  astfel încât ,,completul’’ de cinci… să fie complet.

Numai că Alexandru Oprea  a solicitat să se pună la dispoziția aleșilor județeni  și rapoartele de activitate ale membrilor CA, în mod special cele care privesc  îndeplinirea criteriilor de performanță. ,,Nu înțeleg de ce contractul de mandat nu poate fi revocat pentru neîndeplinirea criteriilor de performanță, pentru că domnii respectivi primesc niște indemnizații?’’, a declarat consilierul social democrat, Alexandru Oprea. Pe aceeași lungime de undă cu Alexandru Oprea  a fost și consilierul județean  PNL, Aurelian Popa care a ținut să sublinieze că liberalii vor vota împotriva acestui proiect de hotărâre.  Mai mult de atât, liderul liberalilor din CJD a motivat gestul său prin aceea că funcțiile de membrii în CA,  foarte bine plătite, sunt ocupate de regulă de oameni total necunoscuți , care stau foarte prost și la ,,capitolul’’ performanțe profesionale.  De asemenea, Aurelian Popa  s-a arătat dezamăgit și de faptul că nu a primit încă un răspuns concret la întrebările pe care le-a adresat deja celor de la  SC Moreni Parc Industrial SA cu privire  la cheltuielile exorbitante de protocol și reclamă pe care le-au efectuat.

Pe lista scurtă pentru numiri, așa cum se arată în raportul de specilitate al hotărârii, au rămas Gheorghe Pătrașcu Vasile și Ivanovici Nicoleta Anca, soția unuia din directorii de la Municipal Construct – Traian Ivanovici, care este și vicepeședinte PSD Dâmbovița (foto – sursa facebook). Municipal Construct este o societate aflată în subordinea primăriei Târgoviște. Pătrașcu însă, conform aceluiași document, nu poate fi numit în consiliul, el fiind păstrat ca rezervă, prelungindu-i-se totuși mandatul interimar pe care îl deține, cu două luni. Nu pate fi numit pentru că, în consiliul, există deja un bugetar în forul administrativ. Urmează ca o altă persoană să fie desemnată. Inaovici, însă, își aștepta numirea.

 

 

Distribuie:

Un comentariu la „Soția directorului de la Municipal Construct, din nou refuzată de plenul CJD pentru Consiliul de Administrație al Parcului Industrial Moreni”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media