kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Proiect pentru extinderea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița a depus, ieri, la ADR Sud Muntenia, proiectul „Extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”. CJD vrea să obțină fonduri  prin POR 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale. Astfel, se propune realizarea unei construcții noi, care o va extinde pe cea existentă, în partea de nord a spitalului, pe aliniamentul corpului Reumatologie, clădire ce va avea demisol, parter şi 2 etaje.

La demisol, vor fi amplasate vestiarele personalului și centrala termică. Parterul va găzdui o sală de așteptare, cu o capacitate de 40 de persoane, un punct de recoltare, cabinetele de ortopedie, oftalmologie și cardiologie și săli de tratament. Cabinetul de cardiologie este prevăzut cu o sală EcoDoppler și testare la efort, precum și cu un cabinet de explorări funcționale non-invazive (EKG, EEG). Etajul 1 va cuprinde două secții, oncologie și diabet și boli de nutriție, separate prin două zone de așteptare. La etajul 2, va fi situat cabinetul de urologie, cu sala de tratament aferentă și zona de explorări funcționale minim invazive (gastroscopie, endoscopie – colonoscopie și terapia durerii).

Suprafața desfășurată propusă este de 1.700 m2.

Valoarea totală a proiectului este de 10.842.794 lei, cu TVA, iar durata estimată de execuție este de 26 de luni.

Se preconizează că de această investiție vor beneficia aproximativ 80 de mii de persoane, care vor utiliza servicii medicale în ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, conform unui comunicat al CJD.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media