ortooxacell kiss2022.gif Flax

Prefectul județului, videoconferinţă cu şeful MAI pe tema alegerilor: „Nu avem probleme în legătură cu organizarea turului II de scrutin”

Ieri, 21 noiembrie 2019, la sediul MAI, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel VELA, a condus o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru coordonarea activităților de organizare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

În cadrul ședinței, prefecții au dat asigurări că toate activitățile pentru organizarea scrutinului din data de 24 noiembrie sunt îndeplinite conform termenelor prevăzute în Programul calendaristic aprobat prin hotărâre de Guvern. La acest moment, toate materialele necesare votării sunt preluate, prin grija prefecților, la nivelul județelor, urmând ca începând de vineri, acestea să ajungă în secțiile de votare.

Ministrul le-a cerut prefecților și șefilor structurilor teritoriale ale MAI ca în aceste zile să dea dovadă de maximă implicare, astfel încât și acest al doilea tur al alegerilor să se desfășoare în siguranță, fără incidente în ceea ce privește asigurarea ordinii publice în zona secțiilor de votare și a securității transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare către birourile electorale județene.

„Nu avem întrebări, nu avem nici probleme în legătură cu organizarea turului II de scrutin. Față de primul tur împreună cu membrii Consiliului Județean, nu am hotărât decât o solicitare la toate primăriile, și anume, să asigurăm căldura în secțiile de votare. O altă inițiativă a fost de a nu plimba noaptea urna mobilă, ci să încercăm sa rezolvam cazurile după prânz. În rest, toate sunt în regulă.”, i-a transmis Antonel Jîjîie, Ministrului Afacerilor Interne.

Ministrul a apreciat sugestia ce vizează urnele de vot mobile și a recomandat ca acest lucru sa se întâmple în județele din toată țara pentru a nu exista suspiciuni și discuții inutile.

„Să știți că MAI va fi prezent în acele locuri din județe, unde se înregistrează foarte mult turism electoral. Voi constitui zone de siguranță, astfel încât turismul electoral sa fie anihilat”.

Vela consideră că nu e posibil ca într-o localitate de 250 de alegători la europarlamentare sa fie 480 pe liste suplimentare de alegători într-o localitate care nu este nici stațiune turistica și nu s-a desfășurat nici vreun pelerinaj ecumenic.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media