Portretul robot al consilierului municipal: are maşină veche, nu are bijuterii, nu primeşte cadouri sau avantaje

Dacă vă împinge curiozitate să treceţi pe la Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, în zi de şedinţă, nu vă lăsaţi înşelaţi de maşinile scumpe şi noi, hainele de firmă sau telefoanele de ultimă generaţie ale aleşilor. Nu sunt ale lor, altfel nu se explică de ce citind declaraţiile de avere, din luna iunie, ai senzaţia că aleşii sunt mai modeşti decât o mare parte din populaţia care i-a votat. Ultima achiziţie auto importantă făcută de un consilier este a social-democratei Rodica Bănescu, care şi-a cumpărat o Toyota în 2011. Restul au maşini cumpărate între 1998 şi 2009. Fac excepţie Alen Georgescu, Cristi Stan, Eugen Pătraşcu şi Cătălin Rădulescu care nu au în proprietate nici un fel de autoturism. De altfel, Cătălin Rădulescu e cel mai sărac consilier, neavând maşină, proprietăţi sau bunuri pe numele său. Conform declaraţiilor de avere, consilierii târgovişteni nu au bijuterii scumpe, nu au tablouri valoroase, nu au primit cadouri sau avantaje semnificative. Singura bijuterie care apare rătăcită în declaraţii este a consilierului Tudorică Răducanu – un inel din aur de 9 grame. În concluzie, la oraş sărac, săraci consilieri!


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro