kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Parlamentarii USL au semnat „Pact parlamentar pentru Dâmboviţa”

Documentul semnat, astăzi, este un program politic comun al parlamentarilor USL de Dâmboviţa, prin care aceştia au reluat o parte din obiectivele asumate separat în campania electorală şi pe care le vor duce la îndeplinire împreună. Iniţiatorii sunt senatorii Leonardo Badea şi Sorin Roşca Stănescu. Unul din scopurile “Pactului parlamentar pentru Dâmboviţa” este sprijinirea judeţului în cadrul descentralizării regionale, în cadrul existenţei unei tendinţe de stabilire a instituţiilor regionale în judeţele vecine Prahova şi Argeş. Parlamentarii USL ai judeţului, la recomandarea preşedintelui CJD Adrian Ţuţuianu, vor să păstreze APDRP în judeţul nostru, de asemenea Direcţia de Sănătate Publică şi Serviciul de Ambulanţă. La iniţiativa deputatului Ionuţ Săvoiu, pe lista proiectelor de susţinut în cadrul regionalizării au fost adăugate: stabilirea sediului regional al Romsilva şi al Agenţiei de Cadastru la Dâmboviţa. Argumentele deputatului sunt existenţa Parcului Natural Bucegi şi a celei mai mari şi eficiente direcţii silvice din ţară, în primul caz, şi existenţa unui Plan Index Cadastral, la nivelul judeţului, încă din 2011.

„Acest plan trebuie să fie altceva nu numai o listă de obiective. Documentul este unul deschis la care pot adera atât parlamentarii opoziţiei, cât şi reprezentanţii societăţii civile interesaţi de viitorul judeţului în contextul regionalizării”, a precizat senatorul Leonardo Badea, unul dintre inițiatori. Planul este unul public şi va putea fi consultat pe site-ul Partidului Social Democrat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media