kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Muncă grea! Angajaţii salubrităţii mută cu lopeţile sute de tone de zăpadă!

Administraţia locală încearcă la această oră să deszăpezească Calea Bucureşti pe sensul de mers dinspre Târgovişte, spre ieşirea din oraş. Mai mult de 60 de angajaţi ai Direcţiei de Salubritate, înarmaţi cu târnăcoape şi lopeţi, scot în stradă zapada din parcări şi dintre maşinile parcate, pentru a lărgi sensul de mers. Zăpada este cărată, apoi, de utilaje, spre periferia oraşului

“Acum trecem la o muncă ceva mai complicată, aceea de a aduna zăpada care se află pe trotuare şi în parcări, de a o încărca şi de a o duce la Baza Crizantema. Sunt mii de tone de zăpadă şi cetăţenii trebui să înţelegă că aceste cantităţi nu pot fi luate într-una sau două zile”. a precizat primarul Gabriel Boriga.

În ceea ce priveşte trotuarele, edilul şef a reînnoit apelul făcut locuitorilor oraşului de a deszăpezi bucata de trotuar din faţa casei sau a magazinului.

“Nu pot fi deszăpeziţi 500 de kilometri de trotuare peste noapte. Aş vrea ca populaţia să ne ajute şi să dea zăpada înspre stradă pentru ca mai apoi utilajele pe care le avem să o încarce şi să o ducă înspre zonele periferice ale oraşului.” a mai spus primarul. Târgoviştea s-a confruntat zilele trecute cu cea mai importantă ninsoare din ultimii 30 de ani. Vor mai dura câteva zile bune până când situaţia va intra în normal, în municipiu.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media