Motto: “Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem,
bine că nu avem nici un viitor!”
Horațiu Mălăele
Am primit de curând întrebarea. “Auzi, tu ai ceva cu Ion Ponorică?” (foto stânga) Răspund și acum, cum am răspuns și atunci. „N-am nimic cu Ponorică”. Nici nu m-a interesat prea mult, deși îl cunosc demult, din vremurile în care pregătea sifoane pe Bulevard. Situația s-a schimbat doar atunci când Ponorică a început să trăiască din banii dâmbovițenilor abonați ai Companiei de Apă, în 2 calități, amândouă remunerate din banii consumatorului captiv de apă din județul Dâmbovița, care și dacă ar bea apă cu ce spunea Mălăele mai sus, n-ar avea alternativă. Ponorică este și mare șef peste consiliul de administrație și mare director al Companiei de Apă. Capacitate, nu glumă, ca toți specialiștii puși în funcții pe criterii de competență politică indiferent dacă puterea e de dreapta, de centru, de stânga, de jumătate de stânga, de jur împrejur sau cu naiba o mai fi.
Ultima data când l-am întâlnit public Ion Ponorică era nervos pe presa, aia puțină, care-l mai întreabă și ce nu trebuie să se știe. (Înțelegem că era nervos și pentru că l-a pus profesorul său Staicu să iașă și el prin conferințe, după ce unii “binevoitori” i-au șușotit profesorului că prea stă Ponorică liniștit doar la încasare de leafă, în timp ce Staicu o mai încasează și de la presă și de la partid și de la cetățeni.) De aceea, ca să evit “ai ceva cu Ponorică”, l-am întrebat atunci un lucru de care toată lumea trebuie să afle. Unii ar zice ca i-am ridicat mingea la fileu și ca i-am dat o întrebare cu răspuns inclus. Mai exact, am vrut sa ne explice, după sesizările unor cetățeni, care este regula în ceea ce privește norma metodologică de facturare pentru canalizare și dacă toată lumea, indiferent că e persoană publică sau juridică, are o normă de 80%. Am repetat întrebarea de două ori, și am primit același răspuns: “Toată lumea are 80%.” Cum se poate vedea în imaginile puse, cu amabilitate, la dispoziția cititorilor noștri de către MDI TV.
[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”HyfI2b2GFuo”]
Ei bine, domnule Ponorică, director comercial și șef al consiliului, că sa fiu sigură că mă adresez întregii dumneavoastră domnii, nu are toată lumea 80%, cum ușor se poate observa pe factura de mai jos. De ce nu are toată lumea, cum, cine și în ce fel, asta era treaba dumneavoastră să ne lămuriți. Atunci pe loc, că d-asta aveți atâtea calități în cadrul companiei, presupunându-se că sunteți un specialist în domeniu, iar facturarea și încasarea banilor e sursa de venit a Companiei.
Acum, fie mega specialistul Ponorică habar nu are nici măcar de regulile simple ale facturării, adică activitatea aia din care e plătit domnia sa. Bașca promisiunile de scădere a tarifelor, facturilor, imposibil de realizat dacă tu nu știi ce și cum facturezi. Sau există și posibilitatea ca Ponorică să știe ce spune, dar ca domnul Staicu, cu Ponorică directorul și cu Ponorică șeful consiliului de administrație să ne fure pe factură. Marea curiozitate este ce vor recunoaște cei doi: că habar nu au sau că fură!? Asta da dilemă, aproape că și Shakespeare ar fi fost puțin în încurcătură!
Oricum ar fi, Mălăele avea mare dreptate!
Îmi asum prezentarea inițială a lui Ponorică ca și director tehnic, când el e ditamai directorul comercial, ceea ce face și mai jenantă necunoașterea! Drept e ca m-am încurcat în directori. Or fi prea mulți?
CITEȘTE și cum se folosea domnul Ponorică de mașina instituției în scop personal
curat jenibil!
gîndesc că s-ar putea reabilita dacă ştie să calculeze TVA-ul dintr-o factură cu
TOTAL DE PLATĂ = 100 lei (dau suta să-i fie mai comod)
director comercial, zici, ce dracu! 😉