GLODENI: De patru ani de zile, se toarnă 5 km de asfalt! Primarul mai vrea prelungirea contractului

Deși nu a reușit să determine constructorul să finalizeze 5 kilometri de asfalt în 4 ani, primarul din Glodeni nu vrea să rezilieze contractul

Momente tensionate la ultima ședință ordinară de Consiliu Județean la unul dintre punctele de pe ordinea de zi, ce privea aprobarea inițierii procedurilor de reziliere a contractului de lucrări aferent asocierii județului Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, cu unitatea administrativ teritorială Glodeni, prin Consiliul Local Glodeni, pentru realizarea obiectivului Asfaltare drumuri interes local în comuna Glodeni, lungime 5 km.
La ședință a participat și primarul Petre Dinu, care a încercat, voalat, să ia apărarea firmei care se ocupă de contractul de asfaltare, SC Construcții Muntenia, aparținând fostului pedelist Aurel Cucu. Primarul Petre Dinu i-a spus președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, că firma i-a cerut să reanalizeze decizia de reziliere a contractului de asfaltare, inițiată de Consiliul Local Glodeni, din cauza prelungirii termenului de execuție de la 4 luni, la 4 ani. Se pare că firma ar fi acuzat consiliul local că nu i-a plătit la timp banii, însă primarul spune că acest lucru nu este adevărat.
Președintele CJD le-a cerut consilierilor județeni reanalizarea rezilierii contractului, invocând faptul că procedura este una greoaie și că poate totuși constructorul va duce la bun sfârșit execuția proiectului. Dacă, totuși, după analiza în teren a unei echipe din Consiliul Județean, și discuții cu constructorul, se va ajunge la concluzia că rezilierea este cea mai bună soluție, aceasta se va face.
Au avut intervenții pe marginea subiectului consilierii Antonescu, Trifan, Ferariu, Petre Marin, Corneliu Paraschiv și Gabriel Grozavu. Dacă primii trei au fost de acord că ideea de a se ajunge la o înțelegere cu constructorul, Marin Antonescu afirmând că indiferent de faptul că sunt probleme din punct de vedere al calității lucrării, s-a realizat deja 60% din lucrare, Grozavu a insistat pe faptul că primarul trebuie să pună în aplicare ce a hotărât Consiliul Local și să nu se facă rabat de la calitate și seriozitate. Și Petre Marin și Corneliu Paraschiv a criticat răzgândirea primarului cu privire la reziliere.

“Domnul Grozavu poate ar trebui să știe că nu e vorba de câteva luni. Se vor ajunge cu acest proiect în instanță și se va judeca. Domnu Grozavu, va fi vorba de ani și mai voiam să spun un lucru, totuși să-l mai apăr și pe domnul Aurel Cucu, pentru că avut mari probleme de sănătate. Deci, dacă era după domnu Grozavu, era parte în parte bine, îl reziliam, terminam asfaltul, dar nu se poate așa. Cred că asta va mai dura încă o grămadă cât a durat până acum” a precizat Petre Dinu.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată când lucrurile nu merg bine cu un proiect, președintele Țuțuianu a aruncat în curtea fostei conduceri PDL problema:

“Acest contract s-a încheiat înainte de 2012, ca să punem punctul pe I și să stabilim foarte clar ce și cum. Constructor este SC Construcții Muntenia SA, administratorul firmei, Cucu Aurel, ca să vă lămuriți și mai complet și al treilea lucru: procedura de reziliere este una complicată. Inițierea procedurii înseamnă un litigiu. Litigiul trebuie mai întâi dedus judecății, soluționat printr-o hotărâre definitivă și abia apoi derulate celelalte proceduri de achiziție publică. Înseamnă doi ani de zile și riscul de a se strica și mai rău ce este făcut este maxim. Legat de autoritatea deliberativă de la Glodeni. Noi suntem la fel de autoritate deliberativă. Nu dăm unii altora sfaturi, dar suntem parte în contract și unii și alții. Deci, noi ne asociem sau nu demersului autorității locale, ca parte contractantă.” adeclarat Ţuţuianu

Propunerea de amânare a rezilierii contractului a fost votată de majoritatea consilierilor, cu excepția liberalului Gabriel Grozavu, care s-a opus, și a lui Adrian Mocanu, care s-a abținut.
După vot, primarul din Glodeni a plecat din sală și, în momentul în care a trecut pe lângă Grozavu nu s-a putut abține să nu spună, aproape șoptit: Lăsați o comună fără asfalt!, la care i s-a replicat ceva ce nu i-a convenit, lucru care l-a înfuriat pe Dinu, care a strigat atunci: Nu, hai mă, că eu nu ți-am zis hai mă! Primarul Petre Dinu, fost pedelist, a trecut în tabăra PSD odată cu valul de primari traseiști în anul 2014.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro