Fără precedent! MORENI: Patru din șase liberali au refuzat validarea unui coleg, în ședința de Consiliu Local

Situație fără procedent la Moreni, unde patru din șase liberali au refuzat validarea unui coleg în ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului. Liviu Codreanu este următorul pe lista de consilieri aleși ai Partidului Național Liberal, organizația Moreni, și ar fi trebuit să fie, ieri, validat în funcție pe un post vacant. Codreanu este membru PNL cu cotizația plătită la zi, fără a avea vreo sancțiune din partea formațiunii. Totuși, patru din cei șase colegi în funcție, au respins, prin abținere, proiectul de hotărâre privind validarea acestuia în Consiliul Local. S-au abținut: Robert Harabagiu, Florin Chirică, Viorel Bolbotină și Sipică Constantin, fiind pentru intrarea în drepturi a liberalului doar Nicolae Răbaea și Neculae Pahon. După tonul dat de liberali, s-au abținut și cei 1o consilieri PSD prezenți la ședință, împiedicând un ales să-și reprezinte alegătorii.

sursa video: Primaria Moreni

Liviu Codeanu a făcut parte din Biroul Politic Local al partidului, desființat de la județ.  Consilierul local Robert Harabagiu, membru în Biroul Politic provizoriu, condus de Aurelian Popa, mână dreaptă a președintelui Marius Caravețeanu, a motivat decizia de refuz a validării colegului lor,  prin faptul că Liviu Codreanu nu ar fi fost validat de Biroul Politic Local. (video) Totuși, solicitarea de validare a fost trimisă Consiliului Local Moreni, de către Biroul Politic Județean al PNL și asta la 8 luni de la vacantarea postului. Practic de la desființarea Biroului Politic ales al PNL Moreni, unul dintre consilieri aflați în funcție, Constantin Ciudin, a demisionat din partid în semn de protest. Din august 2017 și până în prezent, PNL nu a făcut nici un demers pentru a îl valida pe următorul candidat de pe listă.

La Moreni, este de notorietate povestea lui Liviu Codreanu. Acesta și-a pierdut, abuziv, funcția de șef al serelor din municipiu, după ce consiliul local a înființat o societate care a preluat și această activitate.  Codreanu a făcut o plângere penală atât primarului Constantin Dinu, cât și șefului societății, Constantin Tocan. Doar că plângerea lui a primit o ordonanță de clasare. Codreanu a mers la instanță care a desființat ordonanță și a cerut procurorului să continue urmărirea penală împotriva celor doi.

Pe dosar, însă, s-a pus praful. După doi ani, fostul director era din nou în instanță. Judecătorii de la Moreni au admis că dosarul este tergiversat și au dat un termen pentru finalizarea lui:

Solutia pe scurt: Dosar nr. 3564/262/2016 Încheiere În baza art.488 ind. 6 C.pr.pen admite contestaţia privind durata procesului penal formulată de către contestatorul persoană vătămată C. L., în dosarul nr. înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni. Stabileşte drept termen pentru finalizarea urmăririi penale data de 30.01.2017. Contestatorul persoană vătămată nu poate formula o nouă contestaţie mai devreme de data de 30.01.2017. În baza art. 275 alin. (3) C. proc pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2016 JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI 
Document: Încheiere finală (dezinvestire)    07.10.2016

 

Pe cale Civilă, Codreanu a câștigat în 2017, procesul intentat Primăriei Moreni prin care contesta decizia de concediere. Tribunalul Dâmbovița i-a dat dreptate, decizia magistraților dâmbovițeni devenind definitivă la Curtea de Apel Ploiești. Între soluțiile celor două instanțe au trecut patru ani. Deși, decizia de concediere a fost anulată, Codreanu nu și-a mai primit postul înapoi.

Acesta a declarat, însă, în plenul consiliului că după ce a câștigat în primă instanță în procesul civil și în timp ce dosarul penal era tergiversat, primarul l-ar fi chemat și i-ar propus să renunțe la plângeri în schimbul unei funcții de conducere în noua societate: “M-a chemat în birou la dânsul să-mi propună, în 2016, să fiu director la societate, cu condiția să renunț la dosarul penal.  (Către primar) E așa domnule primar că m-ați chemat. E singura dată când m-ați chemat la dumneavoastră. în birou.” (video)

sursa video: Primaria Moreni

Puse cap la cap, faptele arată că Liviu Codreanu îi deranjează pe liberali, care au tergiversat 8 luni cererea de validare, pe care ulterior au refuzat-o la vot, prin faptul că îl deranjează pe edilul PSD al localității. Mai pe scurt, noul PNL Moreni face jocurile social democraților, într-un USL reînviat. Așteptăm reacția conducerii PNL Dâmbovița, față de această situație, precum și lămurirea vechii dileme: capra e animal sau…

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro