ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIȚA: Cetățenii vor primi saci speciali pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 6 iulie, alături de vicepreședintele Alin Manole, în Comuna Aninoasa – la Centrul de Management al Deșeurilor Aninoasa și la sediul SC Supercom SA, la evenimentul de prezentare a mijloacelor tehnice ce vor fi folosite în colectarea selectivă a deșeurilor în județul Dâmbovița, program ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie a.c.

Având în vedere transpunerea normelor europene, precum și a obligațiilor prevăzute de OUG 74/2018, pentru completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de Guvern nr. 196/2005, privind fondul de mediu, SC Supercom SA Sucursala Târgoviște și SC Eurogas Prescom SRL, împreună cu partenerii contractuali, Consiliul Județean Dâmbovița, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în Județul Dâmbovița“ și autoritățile publice locale au adoptat un plan de măsuri menit să ducă la creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor.

Cu această ocazie a fost lansat și acordul final asupra mijloacelor de informare a opiniei publice cu privire la acest program, cu ajutorul atât al pliantelor, afișelor, spoturilor audio și video, cât și prin dotări specifice – autospeciale compactoare ce promovează acțiunile și prestează serviciile de colectare diferențiată a deșeurilor, colectarea bilunară distinct a recipienților (saci) destinați fracției uscate.

SC SUPERCOM SA Sucursala Târgoviște a elaborat un program zonal, etapizat, de colectare diferențiată, prin care se urmărește ca, într-o perioadă cât mai scurtă, să acopere întreg teritoriul Județului Dâmbovița.

Rezultatele transpunerii în practică a reglementărilor europene, în speță colectarea deșeurilor municipale și asimilabile pe două fracții – umedă și uscată (reciclabilă), vor reflecta efortul utilizatorilor de a se alinia unui climat propice creșterii gradului de confort al locuitorilor din județul nostru.

La eveniment au mai participat: Ilie Ciuclea, președinte SC Supercom SA la nivel național, Octavian Burlacu – directorul SC Supercom SA Dâmbovița, Vasile Bărbulescu, director SC Eurogas Prescom SRL, Marin Antonescu, administrator public al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în Județul Dâmbovița“, Carmen Holban – deputat, Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis: „Au fost pași dificili, dar mă mândresc cu faptul că noi, județul Dâmbovița, am fost cei care, să spunem așa – am inventat niște concepte care sunt astăzi uzitate. Toată lumea vorbește despre taxă de salubritate, taxă ce a fost gândită și procesată în Dâmbovița. Așa cum îi spuneam domnului Ciuclea, mă bucur că din anul 2016 am încercat să rezolvăm problemele de natură financiară pe care le-am avut în derularea acestor contracte. Noi spunem că este un exemplu de bună practică și am deplina convingere că această colaborare trebuie să continue mulți ani de acum înainte și să facem ceea ce trebuie pentru populația județului Dâmbovița pentru un mediu sănătos și pentru un județ, oraș sau o comunitate mai curată. Am fost și la operatorul care se ocupă de sortare unde și acolo s-a făcut o investiție importantă pentru sortare. Este tehnologie adusă din Germania, ce îndeplinește standardele de calitate. Ceea ce trebuie să facem este conștientizarea populației, pentru că fără o educație și o informare corectă nu vom reuși să ne atingem țintele, unele extrem de ambițioase pentru noi ca țară, în condițiile în care dacă nu respectăm aceste norme, vom suporta corecțiile aferente care sunt foarte mari. Am convingerea că suntem pe un drum bun și facem ceea ce trebuie pentru cetățenii județului Dâmbovița”.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media