ortooxacell kiss2022.gif Flax

CJD organizează, astăzi, o dezbatere pe teme de sănătate. Evenimentul va fi transmis și pe facebook

Consiliul Județean Dâmbovița organizează astăzi, 22 septembrie, dezbaterea publică „Sănătate pentru Dâmbovița”. Evenimentul are loc la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște (Str. Maior Ion Alexandrescu nr. 39), începând cu ora 16:00.

Agenda evenimentului se va concentra pe teme esențiale referitoare la sistemul de sănătate din țara noastră, invitați fiind reprezentanți ai autorităților publice, sistemului sanitar, industriei farmaceutice

Împreună vom găsim cele mai bune soluții pentru sistemul sanitar dâmbovițean!

Acesta este scopul principal al dezbaterii „Sănătate pentru Dâmbovița!”, sesiune la care am invitat medici dâmbovițeni, specialiști în domeniu, parlamentari, cadre didactice din mediul academic național, reprezentanți ai autorităților județene, locale și ai direcțiilor și serviciilor implicate în actul de sănătate din județul nostru.” a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a CJD

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media