ortooxacell kiss2022.gif Flax

CJD: Începând de ieri, salariaţii au revenit la programul de distanţare socială

Consiliul Judeţean Dâmboviţa revine la măsurile de distanţare socială pe care le-a practicat şi în perioada stării de urgenţă! Măsura a fost luată încă de ieri, la nivelul instituţiei, mai ales în urma apariţiei unui caz de infectare cu Covid 19 şi la nivelul CJD. Deci începând de ieri două treimi din salariaţii CJD sunt prezenţi zilnic la serviciu, o treime rămâne acasă, cu precizarea că inclusiv orele de prezentare la serviciu au fost  decalate. Preşedintele CJD, Alexandru Oprea atrage atenţia asupra faptului că în momentul de faţă  există transmitere comunitară de Covid 19 în judeţul Dâmboviţa, la toate categoriile de vârstă, iar persoanele afectate sunt din majoritatea localităţilor judeţului, ceea ce face greu de identificat sursa  infecţiei.

„În ceea ce priveşte cazul pe care l-am avut înregistrat la nivelul CJD vreau să vă spun că nu sunt motive de panică. Este vorba de o salariată de la Direcţia de Achiziţii Publice, respectiva s-a  afalt în concediu medical, a acuzat simptome, s-a prezentat la medic, unde a fost testată şi confirmată pozitiv. Din fericire este o formă uşoară. Actualmente se află internată la Pucioasa şi îi doresc sănătate. În ceea ce priveşte măsurile întreprinse la nivelul CJD pot să vă spun că am dispus dezinfecţia tuturor spaţiilor din clădirea CJD, am identificat, împreună cu şefii profesionali, contacţii direcţi ai persoanei. Din fericire nu au fost decât doi care se află în izolare şi nu prezintă încă simptome.

De asemenea, am dispus începând cu ziua de ieri revenirea la măsurile de distanţare socială pentru salariaţi în sensul revenirii la acel program în care două treimi din salariaţi sunt prezenţi zilnic la serviciu, o treime fiind liberă, program de 12 h, cu precizarea că inclusiv orele de prezentare la serviciu sunt decalate. Sperăm să nu ne mai confruntăm cu astfel de situaţii la nivelul CJD. Ne aflăm într-o bătălie cu un inamic invizibil, nu ştim de unde apare, pentru că există transmitere comunitară la nivelul judeţului Dâmboviţa, iar categoriile de vârstă sunt de la câţiva ani până la peste 80 de ani. Fac precizarea că sunt persoane afectate din majoritatea localităţilor judeţului, deci nu mai putem vorbi doar de simple focare şi este greu de identificat la ora actuală care sunt sursele de infecţie”, a precizat preşedintele CJD, Alexandru Oprea.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media