CJD a contractat execuția sistemului de iluminat public din zona Mall-ului. 75 de zile este termenul de finalizare

După finalizarea procedurilor de achiziție publică, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, a fost semnat contractul pentru servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire iluminat public în zona  Drum de legătură DJ 720 E Gara Târgoviște Sud – Centura municipiului Târgoviște”.

Valoarea investiției este de 772.277,97 lei, fără TVA, din care 46.000 lei – servicii de proiectare și 726.277,97 lei – execuția de lucrări. Termenul ofertat pentru finalizare este de 75 zile.

Acest obiectiv reprezintă activități conexe ale investiției de modernizare a DJ 720 E, prin realizarea sa, asigurându-se condiții de circulație în siguranță și confort pe traseul de aproximativ 1,2 km, ce face legătura între Gara Târgoviște Sud și drumul de centură.

Astfel, investiția se va integra în planul general de sistematizare a zonei UM Gară, aceasta urmând a se desfășura în paralel cu modernizarea căii de acces pe zonele de siguranță aferente.

În contextul în care, în prima parte a anului 2020, se vor finaliza lucrările la centrul comercial Dâmbovița Mall și DJ 720 E și investiția de iluminat public se va adăuga planului integrat de dezvoltare a zonei, iar administrația județeană mai face un pas spre finalizarea unui proiect de anvergură, atât pentru municipiul Târgoviște, cât și pentru județul Dâmbovița.

 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița


Valeriana heidelbergcement
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro