Centura Municipiului Târgovişte… punct şi de la capăt

  • Primarul Târgoviştei aşteaptă o implicare mai mare din partea CJD
    „Chestiunea cu finanţarea pe fonduri europene rămâne deschisă… Însă, indiferent de situaţie, noi vom asigura sursele de finanţare şi proiectul va fi reluat după finalizarea licitaţiei şi sper ca şi CJD să ne sprijine puţin la această investiţie”

Centura Municipiului Târgovişte, într-o nouă etapă… sau punct şi de la capăt! A fost necesară o nouă proiectare, dar şi reexpertizare, pentru a fi scoasă din nou la licitaţie. Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan a anunţat că CLM Târgovişte a aprobat deja indicatorii tehnico economici ai acestui obiectiv, dar că aşteaptă ca şi ceilalţi doi asociaţi, respectiv CJD şi CLM Răzvad să facă acelaşi lucru. Ba mai mult de atât, edilul Târgoviştei a declarat că aşteaptă şi o implicare ceva mai susţinută din partea CJD, astfel încât Centura Ocolitoare a Municipiului Târgovişte să fie finalizată cât mai repede. „În acest moment proiectarea este finalizată la Centura Municipiului Târgovişte, dar şi reexpertizarea. Am aprobat deja indicatorii în CLM Târgovişte şi urmează ca aceştia să fie aprobaţi şi în CJD, dar şi în CL Răzvad şi să scoatem din nou la licitaţie proiectul. Chestiunea cu finanţarea pe fonduri europene rămâne deschisă… Până la acest moment nu avem un răspuns final, după admiterea contestaţiei formulate de către cei trei asociaţi împotriva deciziei iniţiale prin care proiectul a fost declarat neeligibil. Ni s-a admis contestaţia, ni s-a cerut o clarificare, am răspuns la acea clarificare… şi aşteptăm poziţia finală. Însă, indiferent de situaţie, noi vom asigura sursele de finanţare şi proiectul va fi reluat după finalizarea licitaţiei şi sper ca şi CJD să ne sprijine puţin la această investiţie. O spun efectiv din considerente de colaborare instituţională, că o clarificare a situaţiei la CJD este benefică nu numai pentru municipiul Târgovişte, ci şi pentru celelalte unităţi administrativ teritoriale din judeţul Dâmboviţa”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro