kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

ATENŢIE! Se circulă cu dificultate pe Bulevardul Unirii! Cauza: reabilitarea rutieră a arterei

A început reabilitarea unuia dintre cele mai importante şi tranzitate bulevarde ale municipiului, Bulevardul Unirii, aşa că traficul se desfăşoară cu dificultate în zonă. Echipele de muncitori au decopertat zonele cu probleme, urmând ca în zilele următoare să se toarne asfalt. În această săptămână, încă de luni, de la prima oră, s-a intrat pe una dintre cele mai importante artere ale municipiului Târgovişte. Este vorba despre Bulevardul Unirii. Acesta, ca de altfel şi Tudor Vladimirescu şi Brătianu sunt prinse în cel mai mare program de dezvoltare al infrastructurii rutiere a municipiului Târgovişte – Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Acesta, probabil va începe undeva spre sfârşitul anului, începutul anului viitor. Se vor reabilita, în totalitate, toate străzile, trotuarele, spaţiile verzi. Se va reface iluminatul public stradal. Se vor introduce camere de luat vederi, pentru supraveghere. Până atunci, este normal să aducem şi Bulevardul Unirii la stadiul celorlalte străzi principale ale municipiului Târgovişte. Aici dau doar câteva exemple: Bulevardul Independenţei, Constantin Brâncoveanu, Şoseaua Găeşti, Calea Domnească şi Calea Bucureşti. Am început din zona sensului giratoriu, de la Sala Polivalentă şi vom merge, în următoarele două săptămâni, până la Pavcom, pe ambele sensuri de circulaţie. Este una dintre cele mai traficate străzi ale municipiului Târgovişte. Nu mai puţin de cinci instituţii de învăţământ se află aici. Alte instituţii importante precum RAR, Sala Polivalentă. Este o stradă care, în fiecare dimineaţă şi după amiaza se umple de maşini. Rog participanţii la trafic să înţeleagă că în următoarele zile va fi o zonă în care se va lucra. Va fi o lucrare de calitate foarte bună, aşa cum v-am obşnuit de fiecare dată, după care vom intra şi în străzi adiacente Bulevardului Unirii. Este vorba despre Basarabiei şi Bucovinei, în cartierul micro VI, pentru a le aduce şi pe acestea la acelaşi standard de normalitate, de drumuri europene, într-un oraş european, al anului 2013”. a precizat primarul Gabriel Boriga. În cadrul vizitei pe şantierul deschis pe bulevardul Unirii, primarul a fost însoţit de cei doi viceprimari – Ioan Ţuţuianu şi Ciprian Prisăcaru, precum şi de city managerul Gabriel Cioacă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media