Duminică, 15 octombrie a.c., a fost o adevărată zi de foc pentru pompierii din întreg județul. Incendiile de vegetație s-au ținut lanț, iar bilanțul zilei s-a oprit la 10.
La ora 12:54 un prim comunicat al ISU Dâmbovița anunța un incendiu de vegetație la Odobești unde au ars aproximativ 2 000 de metri pătrați de teren.
13:17 – Sat Meri, comuna Mogoșani, alți circa 2 000 de metri pătrați de teren au ars.
15:44 – tot la Odobești, de această dată însă aproape 5 000 de metri pătrați cu vegetație uscată au ars.
16:58 – tot la Odobești au ars circa 4 000 de metri pătrați. De această dată, pe lângă vegetația uscată, au ars și mărăciniș, lăstări și deșeuri.
17:49 – la Lucieni, pe o suprafață de circa 10 000 de metri pătrați acoperiți de vegetație uscată, mărăciniș și lăstări.
17:50 – imediat după incendiul de la Lucieni a fost raportat un altul la Vizurești, în comuna Ciocănești. De această dată a ars vegetație uscată pe circa 2 000 de metri pătrați.
21:18 – tot în comuna Odobești, dar de această dată în satul Zidurile a ars vegetație uscată pe o suprafață de circa 10 hectare.
21:22 – alte aproximativ 10 hectare de vegetație uscată au ars, de această dată în localitatea Racovița din comuna Bucșani.
21:22 – un nou incendiu de vegetație este raportat de ISU, de această dată la Sălcuța, în Titu. De această dată a fost afectat doar aproximativ un hectar de teren.
21:49 – în același sat Sălcuța este raportat un nou incendiu de vegetație care a afectat circa un hectar de teren.
Așa și-au petrecut ziua de duminică pompierii dâmbovițeni, iar acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Promptitudinea cu care au intervenit a făcut ca niciunul dintre incendii să nu se extindă la zonele locuite, deși vântul nu a fost tocmai de partea pompierilor. De asemenea, tot datorită lor, în niciunul dintre cazuri nu au fost raportate victime, dar asta nu înseamnă că trebuie să le punem pe umeri mai multă responsabilitate decât au deja.
Este important să înțelegem că orice foc în aer liber este un potențial pericol și că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să nu lăsăm nesupravegheată nicio formă de foc, indiferent dacă este sau nu în apropierea locuințelor.