Mama Alixandrina a fost aniversată, astăzi, de autoritățile locale din comuna Ulmi, la împlinirea unui secol de viață. Femeia l-a primit pe edilul localității cu zâmbetul pe buze, mai ales că totul a fost o surpriză pentru bătrână. Tortul, florile dar și diploma oferite au bucurat-o pe Alixandrina, care în cei 100 de ani a trecut prin multe încercări ale vieții.
„100 de ani de viață, credință și cumpătare!
Astăzi am avut parte de emoții poate nemaitrăite până în prezent! O spun din suflet, pentru că am avut parte să o cunosc mai de aproape pe mama Alixandrina, care a împlinit 100 de ani de viață! Pozitivă, încrezătoare si cu zâmbetul pe față, mama Alixandrina ne-a împărtășit secretele longevității: lupta, munca și credința în Dumnezeu! Îi doresc din inimă să fie la fel de sănătoasă ca și până acum și să o ocrotească Bunul Dumnezeu!” a declarat Bogdan Tița, primarul localității.