ortooxacell kiss2022.gif Flax

“Tratatul de la Runcu”: Brebeanu, “oaia rătăcită” de PSD, se întoarce la păstor!

Primarul Runcului, Gheorghe Brebeanu, a ales cu câteva luni înainte de locale să-i părăsească pe social democraţii lângă care petrecuse vremuri bune, în favoarea deocrat-liberalismului. Decizia nu a fost se pare cea mai înţeleaptă, usel-istul Adrian Ţuţuianu câştigând Consiliul Judeţean. Aşa că Brebeanu s-a gândit mai bine şi s-a răzgândit! Duminică, la “Răvăşitul Oilor”, scena manifestării a fost plină de social democraţi şi liberali, nici urmă de colegii din PDL. În spirit de glumă, “PDL-istul” Brebeanu a şi afirmat: “Se pare că sunt singur în opoziţie!”.  I-a sărit în ajutor, însuşi şeful PSD, Adrian Ţuţuianu: “Spunea domnul primar că este singur în opoziţie. Sper să înţeleagă că de unul singur nu poate să facă nimic. Credem că a rătăcit puţin drumul. Să-l aducem pe drumul cel bun, împreună”. Preşedintele CJD a promis apoi sprijin localităţii pentru finalizarea reţelei de apă, dar şi pentru proiectul Subcarpatica. “Informez conducerea judeţului că dacă ne ajută şi noi îi vom ajuta pe 9 decembrie, la alegerile parlamentare”, a pecetluit “tratatul” de la Runcu, primarul Brebeanu. Deci totul e bine când, se termină cu bine!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media