kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTE: Rușii de la COS demolează secția din care a „dispărut” instalația certificată NATO

Buldozerele pun la pâmânt, încă, o secție a Combinatului de Oțeluri de la Târgoviște, aflat sub patronat rus. Forja de blocuri și bare (FBB) va ajunge topită la fier vechi. FBB a fost dată în folosință în etape între 1971 – 1986. Cu o infuzie de capital de peste  90 milioane de dolari, la cotația anilor ’80, puterea comunistă a dotat FBB cu mașini de forjat radial de ultimă generație. Secția FBB deținea singurele utilaje din Europa de Sud-Est, certificate de NATO. Acestea au scoase din țară în 2008, în timpul guvernării Tăriceanu, utilajul ajungând în Rusia, la uzina MECHEL din Chelyabinsk. Utilajul este a fost relocat în ciuda faptului că investitorul nu ar fi avut voie să facă aşa ceva. Clauzele din contractul de privatizare prevedeau că rușii trebuie să menţină toate utiliajele şi instalaţiile pentru apărarea naţională la parametri normali, susțin jurnaliștii Digi 24. Totuşi nimeni nu i-a deranjat când au scos din țară utilajele certificate NATO.

Până la acest moment au fost demolate sau urmează să fie: Oțelăria Electrica 1 (OE1), Striper Anexa OE2, Laminorul degrosisor (LAS), Fabrca de var, Trăgătoria de bare (descompletată parţial), Fabrica de hidrogen, Fabrica de dolomită, Depozitul de păcură, Secția pregătitoare OE 2, Turnătoria Mixtă (dezafectată), iar Secția recondițonări lignotifere HCL este dezafectată, fiind complet golită, urmând demolarea.

COS vândut cu clauze lejere

„Combinatul a fost privatizat în 2002 și au avut decât (n.r. doar) două clauze: una investițională pe care cumpărătorul și-a îndeplinit-o și o clauză socială de a menține numărul de salariați și salariile respective pe un termen de 5 ani. În 2017, Combinatul a ieșit de sub monitorizarea AVAS-ului, pentru că așa era contractul.” a precizat fostul președinte AVAS, Aurelian Popa. Pratic după această dată, noul proprietar a avut mână liberă. Fostul președinte AVAS nu a vorbit despre instalațiile certificate NATO care,conform altor surse, se aflau sub un regim special.

Vândut pe o sumă simbolică

La Târgoviște, în 1970, încep lucrările de construcţie la Întreprinderea de Strunguari SARO, Întreprinderea de Becuri şi surse de iluminat Romlux (ambele intrând în funcţiune în 1972) şi la Combinatul de Oţeluri Speciale (COS). Echipate cu tehnică modernă şi înghiţind cele mai mari sume investite vreodată în economia Târgoviştei, cele trei întreprinderi erau furnizori de talie naţională, considerate capabile că concureze cu giganţii occidentali la nivelul calităţii produselor. Combinatul de Oţeluri speciale a fost inaugurat de Ceauşescu la 14 decembrie 1973, devenind principala unitate economică a oraşului şi unul din cele 10 astfel de combinate existente în lume. În anii ’80, pe platforma metalurgică târgovişteană se realiza 3,6% din producţia de oţel a României. Edificarea platformei industriale va forţa dezvoltarea rapidă a localităţii pe toate planurile. Din punct de vedere demografic, ea va însemna o triplare a numărului locuitorilor faţă de perioada anterioară regimului Ceauşescu, în 1989 fiind înregistraţi peste 100.000 de locuitori.

COS a fost vândut în 2002, în timpul guvernării Adrian Năstase, firmei Mechel Internaţional Holding, firmă cu sediu în Elvetia, dar cu patronat rus.   În 2013, compania românească Invest Nikarom SRL a cumpărat întreprinderile metalurgice ale Grupului Mechel: Ductil Steel S.A., Câmpia Turzii S.A., Mechel Târgoviste S.A., Mechel East Europe Metallurgical Division SRL, Laminorul S.A. Acţiunile Mechel au fost vândute pentru o sumă de bani simbolică de doar 230 de lei. Firma Invest Nikarom are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chumakov Victor (58 de ani), ambii de cetăţenie rusă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media