TÂRGOVIŞTE: 1 Decembrie 2015 – Imagini şi discursuri

           Pentru fiecare dintre noi, Ziua Naţională a României este o sărbătoare de suflet și reprezintă un moment de omagiere a spiritualităţii, culturii şi istoriei noastre naţionale şi de celebrare a unităţii, solidarităţii şi specificului românesc.  Esteziua în care ne aducem aminte, cu recunoştinţă ,de toţi acei înaintaşi ai noştri care au contribuit, prin viaţa, activitatea şi chiar jertfa lor, la apărarea şi progresul acestui neam, la aprofundarea valorilor creştine şi româneşti, pentru a oferi o bună mărturie lumii. De aceea, cu prilejul acestei sărbători, orice dispută, conflict şi tensiune, de orice fel trebuie să înceteze, lăsând să primeze încrederea, bunătatea, speranţa şi bucuria de a fi român.
Acum este momentul să ne amintim şi de impresionanta contribuţie pe care Biserica străbună o are la edificarea neamului nostru şi aici aş dori să amintesc numai de ctitorirea primelor şcoli şi spitale, tipărirea primelor cărţi şi rezistenţa uimitoare, prin intermediul spiritualităţii ortodoxe şi a culturii, în faţa oricărui cotropitor al ţării noastre. Ortodoxia a fost alături de neamul românesc la toate marile şi decisivele lui momente, dar mai ales în viaţa cotidiană, întotdeauna, învățând, îndreptând, mustrând atunci când este cazul, ori oferind speranţă, lumină, încredere şi iubire. Credinţa tare, voinţa hotărâtă, curajul înţelept şi fidelitatatea faţă de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos au fost pilonii pe care națiunea noastră s-a sprijinitmereu şi fără de care nimic nu ar fi putut să se realizeze.
România Mare, pe care astăzi o celebrăm, este, mai întâi de toate,  o stare de spirit, este acea credinţă puternică în valorile şi viitorul acestui neam, dar şi conştiinţa că fiecare dintre noi avem de oferit ţării noastre fidelitate, disponibilitate şi statornicul angajament în munca noastră cotidiană.
Tututor, vă împărtăşesc arhiereşti binecuvântări, dorindu-vă sănătate, prosperitate, unitate şi bucurie!

LA MULȚI ANI !

†NIFON,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

Dragi dâmbovițeni,

 

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o pagină de referinţă  în istoria României. La Alba-Iulia, acum 97 de ani, se năștea în spirit și se puneau bazele identității poporului român. Să nu uităm că prin voinţa, hotărârea și jertfa patrioţilor români, virtuți datorită cărora noi ne bucurăm astăzi de existenţa unui stat independent și democratic suntem datori cu câteva momente de recunoştinţă în onoarea acelora care au făcut posibilă, de-a lungul veacurilor, istoria unirii.

Pentru că avem rădăcini, tradiții și valori bine definite, vă îndemn să credem în destinul nostru şi să făurim viitorul acestei ţări cu puterea ideilor şi faptelor fiecăruia dintre noi, izvorâte din credinţă. Suntem datori să arătăm că România este patria unui popor mândru de istoria sa, un neam ale cărui demnitate, echilibru şi respect faţă de valorile umane fundamentale au fost câştigate prin sacrificii însemnate.

Cu smerenie trebuie să ne înclinăm și în faţa lui Mihai Viteazul – întregitorul României de la 1600, în faţa lui Alexandru Ioan Cuza – cel care a reuşit Unirea Principatelor la 1859, în faţa neînfricaților ostași care au câştigat independenţa, la 1877, pentru noi toți sau a celor peste 250.000 de soldaţi români morţi în Primul Război Mondial, în faţa celor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial sau în faţa celor care, în 1989, au oferit suprema jertfă a Revoluţiei. Le suntem pe deplin îndatoraţi astăzi, pentru că au înţeles, şi-au asumat şi au creat acestei naţii un destin de care să fim mândri. Le suntem îndatoraţi pentru că, datorită lor există România de astăzi!

Dragi dâmbovițeni,

Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să simtă că 1 Decembrie este și ziua lui, să simtă bucuria de a fi român!

Sunt mândru că inima mea simte româneşte şi să vă transmit, din din tot sufeltul meu, cu multă emoţie:

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

LA MULŢI ANI, DÂMBOVIŢENI!

 

conf. univ. dr. ADRIAN ȚUȚUIANU

 

1 Decembrie – Ziua Națională a României

 

Sunt câteva momente în viața unui popor pe care istoria le-a tipărit definitiv în ființa și fibra lui. Ele îi însoțesc destinul și oglindesc cele mai frumoase imagini ale existenței sale. Momente de curaj și demnitate, fapte de bravură și sacrificiu, eroism în cel mai pur sens al cuvântului. Pe astfel de „episoade istorice” se întemeiază un neam și se pune piatra de temelie a unei țări.

 

În urmă cu 97 de ani, românii trăiau și simțeau un astfel de moment, la Alba Iulia. Mobilizați de patriotism, înflăcărați cu viziune și dornici până-n măduva oaselor să-și vadă visul împlinit, 100.000 de oameni își strigau crezul: o Românie Mare, puternică și unită, care să cuprindă în aceleași granițe și Transilvania, și Banatul, și Crișana, și Maramureșul. Un vis cât un destin, am putea spune, privind cu ochii de acum, înapoi.

În 1918, românii au învățat și ne-au învățat definiția Unității Naționale. Marcați de trecut, de suișuri și coborâșuri, sacrificați de nenumarate ori pentru că au ridicat glasul cu demnitate, pedepsiți în multe rânduri pentru „vina” de a-și dori libertate și frățietate, EI NU AU RENUNȚAT NICIODATĂ. Încăpățânați în vrednicie, crestați în piele cu patriotism și educați din pruncie să-și iubească țara, românii au dat mereu jertfe pentru scopurile nobile pe care și le-au propus. Au dat totul, iar atunci când au pierdut, s-au ridicat, și-au șters rănile, au luat-o de la capăt, au renăscut. Așa a fost posibil momentul de la 1918 și victoria uriașă de atunci!

Rămâne, însă, acel moment, unul pe care să-l povestim la zile festive și atât? Sau marchează el, cu urme adânci, atitudinea noastră de astăzi, de mâine și de poimâine? Suntem suficient de înțelepți să „citim” în profunzime gesturile fraților de la Alba Iulia sau vom trece ușor, ca printr-un manual peste acele fapte? Ne doare și pe noi durerea lor? Arde și în noi sacrificiul lor? Ne sunt ochii înflăcărați de dorința lor? Bate și în noi inima lor? Simțim că România lor e România noastră? Dacă da, atunci putem să facem pași înainte și să credem în viitorul nostru.

 

De ce ridic astfel de întrebări? Românii sunt oameni cu totul aparte. Pasionali și inimoși, ei se regăsesc de cele mai multe ori în momente de suferință. Nicio legătură nu a fost mai puternică decât Durerea în istoria acestui neam. Ne unim la tragedii, suntem aproape unii de alții și apoi o luăm de la capăt. Tot căzând și ridicându-ne, aproape că am uitat să fim fericiți. Ori, eu cred că România merită și are tot ce-i trebuie pentru a crede într-un destin mai senin. Avem bogății naturale pe care alții doar le visează, avem tineri de o inteligență incredibilă, avem forță de muncă, avem cultură și civilizație. Mai trebuie doar să avem un strop de îndrăzneală. Să îndrăznim să ne cerem binele! Nu e un favor pe care ni-l face cineva, nu e o datorie pe care trebuie s-o plătim, ci un drept al nostru, al celor care ne-am născut în pământul acesta și purtăm în cărțile de identitate numele de ROMÂNI.

Mi-ar plăcea să ne regăsim puterea de a fi fericiți și credința că merităm asta. Vă chem pe toți, din suflet, să ne îndreptăm ochii și pașii către ziua de mâine și să îndrăznim mai mult. Să avem încredere în noi înșine, pentru că apoi vor avea și alții și ne vor respecta așa cum se cuvine! Să fim buni și demni! Să credem în România! Uniți, nimic și nimeni nu ne va putea îngenunchea!

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu

La mulți ani, Români!

La mulți ani, România!