“Buna ziua ! Mă numesc Paraschiv Mirela, locuiesc în Târgoviște, sunt căsătorită, am trei copii, un băiat și două fete gemene. Gemenele, în vârstă de 17 ani, au ales să practice dansul sportiv profesionist, de 6 ani, și ca orice părinte, le susțin și încerc să fac tot ce pot ca ele să meargă pe această cale”, sunt cuvintele cu care o mamă își începe mesajul postat pe rețeaua de socializare, facebook. Este, însă, doar începutul poveștii pe care o descoperim, treptat, pe parcurs ce citim mesajul. Cele două tinere târgoviștence, eleve la Colegiul Național Constantin Carabella, sunt membre ale Clubului de dans sportiv ,,ALLA-DANCE” și se numără printre perechile foarte bune ale acestuia. Povestea continuă astfel: “Performanta înseamnă, desigur, eforturi și multe sacrificii din partea copiilor, care fac antrenamente 5-6 ore/zi, la Târgoviște, Ploiesti și București. Uneori, cantonamentele ajung și la 10-12 ore/zi. Nu vă ascund faptul că îmi este din ce în ce mai greu să fac față cerințelor financiare pe care le presupune acest sport, datorită căruia am operat o serie de împrumuturi pe care acum nu le mai pot onora. Deoarece am rămas fără soluții în acest sens, insist și îndrăznesc pe această cale să vă cer ajutorul”.
Luăm legătura cu doamna Paraschiv și îi spunem că vrem să-i facem cunoscută publicului povestea, iar ea ne spune că ar fi încântată și că orice ajutor este binevenit. Teodora și Bianca activează în prezent în cadrul claselor de dans perf. A, respectiv perf. B. La acest nivel, ne spune mama, sunt foarte multe perechi sponsorizate, pentru că părinții acestor copii, ca și familia celor două fete, nu pot susține financiar performanța. Astfel, orice formă de ajutor ar fi binevenită pentru tinerele dansatoare, de la cumpărarea unor ținute de dans care sunt foarte scumpe, ajungând să coste chiar 2000-3000 de euro, iar la fiecare secțiune, standard și latino este necesara o altă ținută și alți pantofi și în fiecare an, cel puțin o dată, trebuie schimbată ținuta. “Noi am cumpărat echipament numai la mâna a doua. O rochie de standard am cumpărat-o cu 1000 de euro și una de latino cu aproximativ 300 euro și totul înmulțit cu 2. Dacă trebuia să cumparăm echipament nou, se ridica la preț dublu sau triplu. Încălțămintea o cumpărăm nouă, pentru că se distruge repede și costă destul de mult, nu ne permitem și încălțăminte de antrenament și de competiții. Din toate aceste motive, Bianca în primul sezon din 2012, nu a putut participa la nici o competiție, ci doar s-a pregatit pentru acest sezon, care va începe în septembrie, iar Teodora a participat la puține, pentru că nu a fost mulțumită de rezultatele cu vechiul partener și din luna mai 2012 se pregătește cu actualul partener . Problema acum este și echipamentul pe care nu l-am schimbat și îl au de anul trecut, dar nu mai e de actualitate și din start vor pierde puncte la imagine. Sunt foarte supărată că din motivul acesta nu sunt la același nivel de performanță, pentru că sunt amândouă la fel de talentate și muncitoare”, spune mama fetelor.
Lipsa banilor le împiedică să participe la competiții
Tinerele au nevoie și de bani, însă, pentru seminariile și cantonamentele la care vor participa în această vară. Pentru avansarea în clase de performanță, fetele trebuie să participe la concursurile naționale și internaționale care se țin în diferite orașe din toată țara, deplasările externe fiind excluse din ecuație, așa cum spune mama, din cauza problemelor financiare pe care le are familia tinerelor.
Împreună cu partenerii lor, Gabriel Pintea din Bucuresti și Alin Vintilă, din Ploiești, Teodora și Bianca au obținut, déjà, numerose premii, cupe, diplome și medalii, la concursuri. Din păcate, au ratat multe competiții, unde ar fi putut demonstra cât de talentate sunt și cât de mult muncesc, din cauza lipsei resurselor financiare. “Acum, în august, visul lui Teo era să meargă la Stuttgart, la Campionatul Mondial de Dans Sportiv, dar și în acest an îl vom sări. Poate la anul vom avea noroc . În septembrie, vor participa la TGP _Brașov, tot concurs internațional, apoi urmează Cupa Romaniei și celelalte concursuri naționale . Pregătirea cu antrenori străini costă foarte mult, pentru orele particulare plătind de la 40 de euro, la 100 de euro, dar fără acestea nu avem șanse de reușită”, spune Mirela Paraschiv, mama gemenelor. Cele două surori au mai fost invitate în presa locală, la diferite posture de televiziune, așa cum spune mama acestora, dar nu au amintit deloc și despre problemele de narură financiară cu care se confruntă. Părinții lor știu, însă, că nu mai au resursele necesare să le ajute, motiv pentru care apelează la sprijinul oamenilor de bine, care au posibilitatea să sprijine talentul și performanța.
Cei care vor și pot să le ajute pe cele două tinere să meargă mai departe cu performanța, trebuie să știe că este permisa, în cadrul concursurilor, inscripționarea pe echipamentul concurenților a brand-ului sponsor. Persoanele care vor să le sprijine financiar pe cele două tinere talente au la dispoziție numărul de telefon 0733734858, Mirela Paraschiv.