Surse din cadrul Partidului Democrat Liberal au confirmat pentru Gazeta Dâmboviţei că şedinţa de mâine, care va fi prezidată de preşedintele Vasile Blaga, s-ar putea lasa, totuşi cu excluderi, la propunerea organizaţiei dâmboviţene. Nu este vorba de primarii acuzaţi de trădare, întrucât comisia de anchetă nu a avut încă timp să analizeze situaţia şi să audieze toate părţile implicate. Cele două propuneri de exludere îi vizează la cei doi membrii ai Partidei Romilor, care au candidat în alegeri că membrii ai PDL după ce au semnat adeziuni la această formaţiune politică: Vasile Moise zis Deju şi Vasile Răducanu. Primul, consilier judeţean în funcţie, iar Răducanu, numărul 16 pe buletinul de vot la numai 2 poziţii de ultimul intrat în CJD, Teodor Buta. Ruptura dintre romi şi PDL a avut loc oficial în timpul campaniei electorale pentru alegerile generale când aceştia au semnat protocol de colaborare cu USL. Astfel, candidaţii PDL nu s-au putut baza pe sprijinul electoral al colegilor consilieri locali sau judeţeni.
Mâine, partidul va propunere excluderea acestora, fapt ce ar putea aduce după sine şi pierderea calităţii de consilieri judeţeni.