Scrie un eseu despre a patra revoluție industrială și câştigă o excursie la Bruxelles!

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/MP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, lansează un concurs de idei dedicat tinerilor cu tema „Cum ne pregătim de Revoluție? /Piața muncii și a patra revoluție industrială”. Recompensa este pe măsură. Câștigătorii concursului vor beneficia de o excursie de trei zile la sediul Parlamentului European din Bruxelles (Regatul Belgiei).

Concursul le va oferi tinerilor români două oportunități importante pentru cariera lor. În primul rând, vor intra în contact cu noutățile de pe piața muncii din România și din Uniunea Europeană pe care se pregătesc să concureze în următorii ani și, în al doilea rând, vor dezbate viitorul pieței muncii comunitare chiar în forul democratic al Europei, Parlamentul European.

Ca să poți participa la concurs, trebuie să ai între 18 și 30 de ani și să redactezi un eseu de maximum 6.000 de semne cu tema „Cum ne pregătim de Revoluție? / Piața muncii și a patra revoluție industrială” pe care să-l trimiți alături de un CV în format Europass la adresa [email protected] până la data de 21 martie a.c., ora 22.00.

Cei 16 câștigători ai unei excursii la Parlamentul European din Bruxelles (Regatul Belgiei) vor fi anunțați până la data de 28 martie 2016, urmând ca vizita la Parlament să se desfășoare în perioada 18 – 20 aprilie 2016.

Pentru detalii:

Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan:

Andrei Jujan: +40 766 369 485; Paul Stencoane: +40 769 611 020


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro