ortooxacell kiss2022.gif Flax

Rovana Plumb, susţinere pentru Andrei Plumb! Vezi ce spune despre fiul său

Andrei Plumb, fiul ministrului Mediului, Rovana Plumb, s-a lansat recent în viaţa publică târgovişteană, odată cu proiectul “Împreună pentru Târgovişte!”. Andrei Plumb a organizat sub sigla ONG-ului său un concert al Antoniei, iar în prezent se află în desfăşurare înscrieri pentru un campionat de fotbal pentru amatori ce va avea loc la Târgovişte în perioada 6 – 9 iunie. Prezentă la Târgovişte, Rovana Plumb s-a declarat mândră de fii ei şi a precizat că îşi susţine în toate acţiunile lor: “Întodeauna am să-mi susţin copiii ca mamă, indiferent că vorbim de Andrei sau vorbesc de Răzvan. Andrei este deja părinte, este un om matur şi sunt convinsă că acţiunile pe care le face şi le va face va fi ca cei din jurul lui să aibă beneficii. Îl voi susţine în toate acţiunile pe care le va întreprinde. Sunt convinsă că orice părinte îşi educă şi îşi îndrumă copiii, în aşa fel încât să fie politicos, civilizat dar, în acelaşi timp, să fie tot timpul proactiv. Avem nevoie de tineret care să fie proactiv, avem nevoie de ideile cu care vin tinerii, avem nevoie de o reîmprospătare, dacă vrem într-adevăr să ne dezvoltăm într-un ritm accelerat. Echipa cu care lucrez la minister este o echipă tânără. Întotdeauna am încurajat tinerii, întotdeauna îi voi promova. Andrei, fiind copilul meu, primeşte din partea mea tot sprijinul şi toată susţinerea. În momentul în care Andrei va greşi – cu siguranţă că voi ce sunteţi paznici la democraţia judeţului Dâmboviţa, veţi trage semnalul de alarmă. Sunt convinsă, lui Andrei, educaţia pe care i-am dat-o nu-i va permite să greşească, ci doar să-i respecte, la fel ca întotdeauna, pe cei cu care vorbeşte, cu care lucrează, pe cei care l-au crescut şi pe cei care îl vor creşte în continuare.

Eu am învăţat, pe parcursul vieţii, că întodeauna, indiferent în ce organizaţie intri, indiferent cum se numeşte ea, şi nu mă refer aici la domeniul politic, întotdeauna există şi va exista o forţă restrictivă. Este valabil oriunde. Nu este doar o teorie – este o practică. Sunt convinsă că un suflu nou şi idei noi care vor fi puse în practică, vor dărâma aceste bariere şi mentalităţi care sunt, într-un fel, învechite şi care într-o societate modernă pe care îmi doresc din tot sufletul să o construiesc alături de dvs, de cei tineri, nu-şi mai au locul.” a spus Rovana Plumb. De altfel, ieri în vizita pe care ministrul a întreprins-o în colegiul Pucioasa unde este deputat a fost însoţită de Andrei Plumb, care i-a fost alături mamei sale atât în perioada campaniei electorale, cât şi după aceea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media