În săptămâna aceasta închinată lui EMINESCU, biruit-a gândul să-i închin un modest omagiu celui a cărui măiastră carte i-am învăţat-o pe dinafară. Referindu-se la înălţimea astrală a marelui înnoitor de limbă românească , a celui al cărui cuget a năzuit mereu spre înalt, Geo Bogza a imaginat o povestioară al cărei sens mi se pare că reflectă chintesenţa artistului Eminescu,esenţa mitică a personalităţii sale poetice ce înglobează în ea spiritul unui neam întreg. Iată ,în rezumat, istorioara:În timpurile legendare, când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ ca doi moşnegi , pentru a nu fi recunoscuţi, ajung la o margine de sat şi bat la poarta unui gospodar. Acesta ,cu soţia lui ,îi primesc cu căldură şi omenie. Îi ospătează cu ce are mai bun, îi culcă în odaia cea mai frumoasă. Impresionat de atâta bunătate şi omenie, Sfântul Petru ,la plecare, Îl roagă pe Dumnezeu: “Doamne,fă ceva ca aceşti oameni să-şi vadă sufletul”. Şi nu după mult timp a apărut EMINESCU.
Această istorioară -metaforă reflectă valoarea de simbol a poetului pentru neamul acesta ,ea dezvăluie propensiunea spre înalt a sufletului românesc care şi-a găsit întrupare în fiinţa lui Eminescu. Hegel considera că ,prin aparitia omului ,universul a ajuns să ia cunoştinţă de sine.
Extrapolând,prin Eminescu ,el -poporul român -a reuşit să ia cunoştinţă de el însuşi, căci poetul,ne-a făcut,prin tot ce a gândit şi a scris, să avem revelaţia înălţimii noastre spirituale, atâta vreme îngropată sub zgura încercărilor istoriei. El este sufletul luminos al neamului,emblema noastră naţională, brendul spiritualității noastre, blazonul de înaltă şi profundă simţire românească. Eminescu este nobleţea de sânge şi de caracter a neamului românesc.
Facebook
WhatsApp
TikTok
