kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Radu Popa, în conducerea Clubului Social Democrat Dâmbovița?

Radu Popa, consilierul pe probleme de politică al președintelui PSD Victor Ponta,  a primit invitația de a se alătura Clubului Social Democrat Dâmbovița, ca secretar general al structurii. “Cred că l-am convins pe domnul Radu Popa să facă parte din această echipă, pentru că avem nevoie de oameni serioşi, care pot susţine proiecte importante pentru Dâmboviţa”, a declarat directorul de programe al Clubului, Andrei Plumb, citat de Vocea Dâmboviței. Se pare că, Radu Popa nu a spus deocamdată nici da, nici nu, analizând propunerea. Clubul Social Democrat Dâmbovița este prima structură de acest tip, din cele 7 pe care PSD intenționează să le pună în funcțiune în întreaga țară. La înființare, senatorul Leonardo Badea a fost numit președinte al Clubului, iar Andrei Plumb, director de programe. Activitatea Clubului este subordonată direct Biroului Național de Conducere a partidului.

Distribuie:

Un comentariu la „Radu Popa, în conducerea Clubului Social Democrat Dâmbovița?”

  1. Atata de serios incat a plecat de la partidul care a lansat toti opotunistii si refuzatii de alte partide. Succesuri celor care migreaza dar mai ales partidelor care primesc. Una din legile acestei tari ar trebui sa fie : In cazul in care nu te mai regasesti in partidul care te-a propulsat la ciolan sa devina independent si o perioada de timp echivalenta cu doua mandate de deputat sa nu mai poata face parte dintr-un partid politic.A doua lege sa nu se mai poata alege un deputat sau senator fara 51% din votanti circumscriptiei respective .

    Cu stima,

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media