ortooxacell kiss2022.gif Flax

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmbovița a trimis trei e-mailuri pentru același eveniment. Toate greșite!

Regal de gafe al proaspătului purtător de cuvânt al Prefecturii Dâmbovița, Gavriel Păunescu. Deși acesta trimite, cel mult, un mesaj pe lună către reprezentanții presei, astăzi a trimis trei. Toate greșite!

Primul invită presa pe 26 iunie 2017 (sic!) la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului. De fapt, a fost transmis fix același document de anul trecut, doar că oamenii au uitat să schimbe data. Ulterior cineva și-a dat seama și a fost trimis un alt e-mail cu următorul text:

„Dintr-o regfretamila NEATENTIE,Programul ceremoniei organizate cu ocazia ZILEI DRAPELULUI contine o inadverdenta.Data ceremoniei este 26 iunie 2018.
Cu multutumiri pentru intelegere.”

Mesajul a fost corectat cu un al treilea e-mail:

Dintr-o regretabila NEATENTIE mesajul transmis privitor la Programul cremoniei publice organizate cu ocazia ZILEI DRAPELULUI contine o inaderdenta.Data este 26 iunie 2018.
Cu multumiri pentru intelegere.

Și al treilea e-mail arată că nu calitățile de cunoscător al limbii române l-au recomandat tocmai pe proaspătul pensionat din primăria Târgoviște, Gavriel Păunescu, să ocupe și o funcție în aparatul guvernamental, ci mai degrabă legăturile politice  cu actuala putere. „Inadverdenta” din vocabularul purtătorului de vorbe al Instituției Prefectului Dâmbovița nu există în limba română. Cuvântul corect este INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, (adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat.  Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit.) Vine chiar din cuvântul francez inadvertant, ca o ironie a faptului că Păunescu și-a înregistrat e-mailul pe un domeniu din Franța, cu extensia .fr.

Păunescu a fost, de curând, artizanul unei alte acțiuni penibile a Prefecturii Dâmbovița, în care reprezentanții acesteia i-au dus flori și plachete omagiale unei bătrâne care moare de foame.

Distribuie:

Un comentariu la „Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmbovița a trimis trei e-mailuri pentru același eveniment. Toate greșite!”

  1. dom’Prefect, îți dau un pol pe omul tău? sau te doare’n bască?
    de’i așa să nu cerșești respect, că io cînd vreau să fluier… scuip!
    a propos, am un alt pensionar de drept comun din gașca mea, fost profesor de română-franceză, care s-ar angaja la o așa sinecură, parol!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media