PUCIOASA Covid-19: De la panică, la mobilizare! Reacție de solidaritate a comunității locale

Propunerea autorităților județene ca  pavilionul central al Spitalului Orășenesc Pucioasa să devină spital suport pentru infecţia COVID-19, a generat o serie de reacții ale comunității locale, trecute prin toate registrele de al panică, la mobilizare.

Anunțul că Pucioasa va fi în prima linie a luptei, atât cu Spitalul, cât și cu Hotelul Ceres, devenit spațiu de carantină, a fost făcut de edilul Orașului, Constantin Ana. “Am încercat cu argumente să împiedic această decizie dar se pare că intrarea în zona roșie și a Spaniei, Germaniei și Franței duce la o creștere exponențială a numărului de persoane pentru care se înlocuiește decizia izolării la domiciliu cu cea de intrare în carantină! În rest cu amărăciune mai spun un singur lucru: Mi-aș dori din suflet ca toate orașele din județ să fie la fel de preocupate și implicate ca și noi! Nu este normal, nu este uman să descărcam această presiune a spațiilor de carantină doar pe Pucioasa într-o măsura mai mare și pe Târgoviște, într-o măsură mai mică” spunea Ana, pe 24 martie.

Reacțiile locuitorilor, în mediul on line, au fost variate, majoritatea însă stăpânite de panică. Hotelul Ceres este situația în centrul orașului, iar oamenii văd asta ca pe o amenințare. Totuși decizi nu poate fi schimbată la nivel local, Hotelul fiind în proprietatea statului și închis pentru public, pe perioada stării de urgență. S-au trimis și petiții Instituție Prefectului împotriva deciziei.

La numai câteva zile, situația arată cu totul alta. Comunitatea s-a mobilizat și organizat ca să lupte cu virusul. S-au făcut donații importante pentru echipamente medicale, măști, dar și pentru ajutorarea persoanelor aflate în izolare sau a bătrânilor singuri.

Ieri, Gazeta Dâmboviței a scris despre inițiative unui tânăr, Radu Stochița, care a organizat o colectă pe internet. În aproximativ 24 de ore s-au strâns 7500 de euro, care vor fi donați spitalului. De asemenea, vă spuneam de producătorul Ralex Pucioasa care a donat perne tuturor spitalelor din județ. Acestora li se adaugă și alte inițiative

“Am inceput sa aratam ca o comunitate adevarata!!!

Si asta trebuie sa ne dea sperante!

Ieri a fost prima zi in care am simtit cu adevarat ca nu suntem singuri. Mai multi oameni de bine, locuitori ai orasului nostru, s-au mobilizat pentru pentru a sprijini comunitatea noastra! Ieri, firma Ralex a donat Spitalului Orasenesc peste 300 de perne si primariei Pucioassa 5000 de masti pe care le vom imparti locuitorilor orasului incepand de luni! Tot ieri firma Risconf a donat Spitalului Oraseneac aproape 100 de echipamente de spital pentru asistentii medicali! La fel, Autoservirea “Ca la mama” a facut un gest frumos si a oferit, cu ajutorul primariei, mancare calda unui numar conistestent de persoane izolate la domiciliu, fara posibilitati si unor batrani singuri!De cateva zile, alt puciosean, Ioan Radu Stochița, a pornit o campanie ce deja are un succes neasteptat, cu obiectivul de a strange fonduri pentru sustinerea Spitalului Orasenesc!

In aceeasi zi de vineri, la primarie am semnat contracte de sponsorizari cu agenti economici ce activeaza pe raza orasului, in valoare de aproape 80.000 lei!

Pentru mine asta inseamna ca ne-am trezit!!!

Din ce in ce mai multi oameni sunt constienti ca numai prin efort comun, dar si respectand reguli clare o sa reusim sa trecem cu bine prin aceste vremuri grele!!! Fara a promova un concurs, o intrecere, ii invit pe toti cei care au posibilitatea sa ne sprijine in demersurile noastre! Va asigur ca o sa dam dovada de transparenta totala in ceea ce priveste (si) cheltuirea sumelor de bani primite!!!

Zilele urmatoare o sa va spun si cine sunt cei din afara orasului care ne ajuta! Pana acum, asa cum era si firesc am primit sprijin din partea unor persoane dragi noua si foarte apropiate de orasul nostru! Dar sigur lista va continua!

Va multumim mult, oameni cu suflet mare!!!

Va asteptam, in continuare alaturi de noi!” a scris pe Facebook, primarul orașului, Constantin Ana.

Cei care vor să sprijine cu donații spitalul din localitate o pot face în contul RO87 TREZ 2752 1370 201X XXXX, TREZORERIA PUCIOASA, beneficiar Primaria Pucioasa, cod fiscal 4280302! Banii vor fi direcționați către unitatea medicală.

Un apel pentru strângere de fonduri a fost lansat și de USR Pucioasa:  “Pentru a asista dotarea cadrelor medicale ale Spitalului Orășenesc Pucioasa cu echipamente de protecție, precum și pentru a achiziționa echipamente necesare îngrijirii bolnavilor afectați de epidemia de coronavirus, lansăm campania: Uniți pentru Pucioasa!

În colaborare cu asociația „Și eu contez Târgoviște”, prin intermediul căreia se vor încasa toate sumele donate, în mod absolut transparent.

Toți cei care doresc să contribuie o pot face în contul:

RO74 BACX 0000 0012 3392 9001
Deschis în lei, la Unicredit Bank, pe numele
Asociația „Și eu contez Târgoviște”, CIF 35775190″

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro