kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Prefectura Dâmbovița a amendat circul care a arborat steagul Ungariei

Comunicat de presă

Referitor la articolul apărut în cotidianul județean online Gazeta Dâmboviței, intitulat ”Sfidare: Circul venit în Târgoviște a arborat drapelul Ungariei în centrul municipiului, precizăm următoarele:

Având în vedere art. 24, alin.1, lit.g) din HG 1157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, constituie contravenție ”arborarea drapelului sau a fanionului altui stat, cu alte dimensiuni decât cele ale drapelului României şi cu alte ocazii sau în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 6, 7 şi 9”.

Potrivit art. 24, alin. 3 din Hotărârea de Guvern menționată mai sus, ”constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de către persoanele împuternicite de ministrul administrației publice, de către prefect sau de împuterniciții acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei”.

În urma sesizărilor primite și verificărilor efectuate, prefectul județului Dâmbovița, jr. Antonel Jîjîie a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 24, alin.1, lit.g) din HG nr. 1157/2001 urmând a se aplica amendă în conformitate cu art.24, alin.2 din același act normativ.

Biroul de presă

circ-4

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media