POVESTE DE VOLUNTARIAT: Niculae Georgescu – de la Artilerie, la Crucea Roşie

Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTE DE VOLUNTARIAT!

După o carieră în Ministerul Apărării Naţionale, locotenent-colonel în rezervă Niculae Georgescu s-a orientat în 2002 spre domeniul intervenţiei în situaţii de urgenţă, în care a lucrat şapte ani şi jumătate, la nivelul unei localităţi dâmboviţene. După ce a încheiat colaborarea cu instituţia respectivă, s-a gândit că ar putea transmite o parte din cunoştinţele acumulate voluntarilor Crucii Roşii. “E aproape paradoxal. După ce am convins pe alţii să fie voluntari în detaşamentul de intervenţie în situaţii de urgenţă de care mă ocupam, am venit la Crucea Roşie pentru a vedea ce înseamnă să faci volunariat”, îşi începe povestea Niculae Georgescu.

“Aveam grijă să le cunoaştem şi sufletul”

Disciplina şi presiunea timpului, specifice activităţii în MAPN, l-au format şi i-au rămas în sânge. Amintiri multe s-a adunat în carieră, evenimente care l-au marcat într-un fel sau altul: ”Ne îndeplineam fiecare misiune cu grijă să nu se întâmple necazuri cu detaşamentele, să nu avem accidente, să nu avem întârzieri la program, să nu avem dezertări, să le cunoaştem şi sufletul, ca să fim aproape de ei şi să nu avem surprize. Le dădeai pe mână puşcă, gloanţe, grenade şi dacă nu aveai o bună cunoaştere a oamenilor, puteai să ai surprize neplăcute în ceea ce priveşte protecţia propriei persoane şi a celorlalţi. Am avut mari satisfacţii pentru că în afară de instrucţie, i-am învăţat pe unii limba română, pentru că erau din zone unde se vorbea mai puţin limba română, iar pe alţii i-am învăţat să scrie şi să socotească, pentru că nivelul de educaţie prin anumite zone era relativ scăzut.”

“Sper să învăţăm reciproc unii de la alţii”

Lucrul cu tinerii îi place şi reprezintă unul dintre aspectele care l-au determinat să se implice în activitatea Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa. “Mă bucur că sunt atâţia tineri care pun suflet şi încearcă să se implice în rezolvarea unor probleme sociale. Determinarea copiilor mă încântă şi sunt mândru că pot să fiu alături de ei. Sper să învăţăm reciproc unii de la alţii”, spune intervievatul nostru care şi-a propus să fie un exemplu pentru mai tinerii colegi. “Mă străduiesc să nu dezamăgesc în rândul tinerilor. Dacă aş crea dezamăgiri, aş renunţa la activitatea de voluntariat” ne mărturiseşte Niculae Georgescu.

“Aceşti copii, voluntari ai Crucii Roşii, sunt exemple pentru foarte multă lume”

El foloseşte experienţa dobândită în managementul situaţiilor de urgenţă pentru a îmbunătăţi activitatea echipajului de intervenţie în caz de dezastre al Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa. “Detaşamentul se descurcă foarte bine în ceea ce priveşte sufletul, pasiunea pe care aceşti copii, voluntari ai Crucii Roşii, o pun în ceea ce fac. La capitolul participare şi implicare sufletească, sunt exemple pentru foarte multă lume. În zilele noastre e greu să acorzi o parte din timpul tău şi să pui priceperea ta la dispoziţia comunităţii”, este de părere locotenet-colonelul în rezervă.

“Veniţi aproape!”

Niculae Georgescu a identificat astfel unul dintre neajunsurile voluntariatului în România: “Cred că la nivel naţional ne lipsesc nişte repere, personalităţile – locomotive după care copiii să se ia pentru că fac acţiuni de voluntariat.” Totuşi are încredere că lucrurile merg spre bine în această privinţă. “Prin educaţie la şcoală şi aici, la Crucea Roşie, putem să schimbăm ceva” consideră el. În plus, chiar dacă crede că tinerii au puterea să shimbe lumea, nu minimalizează rolul persoanelor înaintate în vârstă, ieşite la pensie, pentru care are un mesaj special: “Veniţi aproape, chiar dacă nu cu titlul de permanenţă, pentru că experienţa voastră ar putea fi valorificată”, spune convins, pe drept cuvânt, voluntarul pe care astăzi l-am adus ca exemplu de bună practică în faţa cititorilor noştri.