kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Orban: „Trebuie să ai ceva în spate ca să candidezi la Scaunul Brătienilor!” Ce spune Președintele PNL despre scandalul din partid

Actualul Președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, și-a anunțat, în mod oficial, candidatura pentru un nou mandat, vineri, 10 septembrie a.c. în Sala Mare a Clubului Studenților din Târgoviște. Alături de Ludovic Orban au fost foști membrii ai Guvernului pe care l-a condus, printre care și fostul Ministru, Violeta Alexandru. Sala a fost plină, iar fost premier s-a bucurat de aceeași primire căldurasă ca întotdeauna.

Ludovic Orban și-a început discursul discutând despre reacția pe care a avut-o atunci când a aflat că actualul Premier, Florin Cîțu va condida la șefia partidului. „Ca să vă spun drept, nu mi-a venit să cred. Totuși, trebuie să ai ceva în spate, să fii făcut ceva ca să candidezi la scaunul Brătienilor.”, a precizat actualul Președinte PNL. De asemenea, acesta a vorbit și despre cât de mult afectează acest conflict public imaginea partidului: „Lucrul acesta afectează PNL. Nu cred că auziți foarte multe vorbe bune despre Cîțu, despre cum guvernăm și despre criza politică și scandalul declanșat în jurul acestei crize.”

Fostul Premier a părut încă afectat de incidentul nefericit de la Cluj, însă a ținut să precizeze despre cei care i-au „întors spatele” că „au pierdut un prieten”.

Ludovic Orban a precizat că lupta din interiorul partidului nu are legătură cu Președintele României și că doar membrii de partid vor fi cei care vor putea decide cine se va afla la conducerea PNL.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media