ortooxacell kiss2022.gif Flax

Leo Badea (PSD), despre rectificarea bugetară din octombrie! Cine, ce bani primește

Senatorul PSD, Leonardo Badea, a explicat într-o conferință de presă detaliile rectificării bugetare din luna octombrie. Badea este secretar al Comisiei pentru buget, finanțe, din Senatul României.

Avem o nouă rectificare pozitivă de buget pentru luna octombrie. Toate instituțiile publice care au solicitat bani au primit pentru că suntem în continuare pe excedent bugetar contrar a ceea ce anumiți analiști economici au previzionat, noi suntem ținta de deficit de 1,86% de deficit care a fost convenit cu toate instituțiile internaționale care au legătură cu statul român în condițiile în care vom cheltui toate sumele care au fost alocate. Oricum, cu toate aceste cheltuieli rămânem în deficitul de 1,86%.

S-au alocat 360 de milioane de lei pentru sănătate, în vederea majorării salariilor cu 25% în întreg sistemul de sănătate, dar și pentru medicamente din programul național de sănătate.

Energia a primit 80 de milioane de lei în plus pentru plata ajutorului de minimis  și de asemenea 12 milioane de lei pentru dezvoltarea investițiilor  și aici se referea în special la exproprieri și dezvoltarea altor investiții cuprinse în capitolele bugetare.

Agricultura a primit în plus 750 de milioane de lei, din care 300 de milioane lei pentru ajutoare acordate din cauza secetei, 100 milioane lei pentru carburanți și 370 de milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană. Sigur, mai sunt 350 de milioane lei în fondul de rezervă pentru cei afectați de secetă doar că pentru acești bani trebuie să existe o aprobare specială din partea Comisiei Europene. Un alt lucru foarte important este plata în avans a titlurilor executorii . Guvernul a acordat plata în avans a titlurilor executorii în 2015 și 2016-1,2 miliarde lei , astfel că aceste titluri pot fi plătite în avans și este un lucru foarte important că cei care au fost nedreptățiți de alte guvernări li se face astăzi dreptate de către guvernarea PSD.

CFR primește 120 de milioane de lei. Autoritățile locale primesc un miliard de lei pentru echilibrarea bugetelor locale și 500 de milioane lei pentru drumuri județene și comunale. În plus, s-a mai alocat un miliard lei pentru programul național de dezvoltare locală. Plafonul de trezorerie s-a majorat cu 700 milioane lei și cei care lucrează în finanțe știu că acest lucru are un rol foarte important pentru cheltuielile care se efectuează la nivelul UAT urilor, iar educația primește în plus 270 milioane lei pentru finanțarea învățământului superior și pentru burse. În plus, primesc bani ministerul apărării naționale, 500 milioane lei, ministerul afacerilor interne, 270 milioane lei, SRI, 140 milioane lei, STS ul 65 milioane lei, ministerul afacerilor externe, 130 milioane lei, cultele 50 milioane lei, fondurile europene 750 de milioane lei și justiția primește în plus 250 milioane lei.

Săptămâna trecută, am participat la încheierea discuțiilor cu FMI…în acest moment sunt păreri care privesc acest miracol românesc, economic vorbesc, ca putând fi sustenabil doar în măsura în care nu vom e xagera cu alocarea de fonduri suplimentare pentru venituri și investiții.

Noi avem o realitate pe care vreau să o prezint și astăzi și realitatea spune că în luna august 2015, față de luna august 2014, în condițiile reducerii TVA la 9% pentru alimente, servicii în turism și toate celelalte zone, reducerii taxei pe construcții de la 1,5, la 1%, a creșterii contribuției la pilonul privat de pensii și reducerii CAS cu 5%, avem o creștere de 1,2 miliarde de lei față  de luna august a anului 2014. Cu toata aceste scăderi, comparând luna august 2015, cu luna august a anului 2014 avem 1,2 miliarde de lei în plus. Ce însemnă asta? Faptul că economia românească răspunde la stimuli, că exista o presiune fiscală și trebuia să coborâm acest nivel de fiscalitate. Avem creșteri practic în toate sectoarele (la accize mă refer). Pe primele opt luni ale anului 2012 ANAF încasa 110 miliarde lei. În acest moment mediul de afaceri  prin adoptarea și a codului fiscal și acest proiect bugetar cred că se poate manifesta prediciții. Sigur, discuția noastră cu FMI este legată de încadrarea în deficit fiindcă există oarecare îngrijorare din partea FMI vizavi de faptul că noi putem să ne menținem țintele de deficit în aceste condiții de creștere economică și încurajare a consumului.

Noi suntem în schimb mulțumiți de ceea ce se întâmplă, că economia românească răspunde la stimuli și vom mai lua încă o măsură așteptată,  măsură pe care noi am adoptat-o în condiția de buget-finanțe, și anume impozitarea cu 5% a impozitelor pe dividente și atunci acestea vor fi impozitate anul viitor și se dorește să se facă acest lucru printr-o ordonanță a Guvernului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media