kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Jandarmii dâmbovițeni, alături de cetățeni chiar și în zilele de sărbătoare

Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor în perioada 30.04-03.05.2021, cu ocazia Sărbătorilor Pascale și a minivacanței de 1 Mai, unde vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât, atât manifestările religioase ce vor avea loc în lăcașurile de cult de pe raza județului nostru, cât și celelalte activități ce se vor desfășura, să aibă loc în condiții de siguranță.

În zonele intens tranzitate (piețe, târguri, zone de picnic) vom acorda o atenție sporită acțiunilor de verificare a respectării legislației, în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, dar și prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravenționlă.

Peste 280 de jandarmi vor executa misiuni în aceste zile, atât independent, cât și în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Totodată, pentru ca cetățenii să sărbătorească în siguranță, Jandarmeria recomandă următoarele:

– respectarea normelor de protecție sanitară (purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, distanțarea fizică etc.) pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;

– respectarea indicaţiilor şi traseelor de deplasare stabilite de organizator;

– evitarea aglomerării și adoptarea unui comportament civilizat, precum și evitarea conflictelor de orice natură;

– solicitarea sprijinului jandarmilor, ori de câte ori este nevoie, prin adresarea directă pe timpul desfășurării activităților, fie prin apelarea numarului unic de urgență “112”.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media