Garda de Mediu a amendat COS pentru depășirea valorilor limită zilnice a emisiilor de pulbere în suspensie

Comunicat de presă

Astăzi, 31.10.2019, ora 10.00, a avut loc în Sala Unirii a Consiliului Județean, ședința ordinară a Colegiului Prefectural la care au fost dezbătute 2 informări, una referitoare la activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița, prezentată de doamna Sandu Ionela- comisar șef, iar cea de-a doua, o informare privind activitatea Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița, prezentată de directorul executiv interimar Mircea Nistor.

La diverse, Prefectul județului a solicitat domnului Nițu Petre- prim comisar al Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatului Județean Dâmbovița, prezent în sală, să facă o informare referitoare la nivelul de poluare de la operatorul industrial SC COS TÂRGOVIȘTE SA și măsurile dispuse în acest sens.

În ultimele 2 luni, s-au constatat, potrivit Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatului Județean Dâmbovița, depășiri ale valorilor limită reglementate prin legea calității aerului. Ca urmare a acestor depășiri, COS Târgoviște a fost sancționat de instituția menționată cu o amendă contravențională în valoare de 100.000 lei.

Astfel, a fost notificată Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița privind nerespectarea prevederilor legale stabilite prin Autorizația Integrată de Mediu, respectiv depășirea valorilor limită zilnice a emisiilor de pulbere în suspensie. Operatorul industrial, va avea obligația ca în termen de 60 de zile de la data notificării să ia măsurile necesare pentru a respecta cerințele prevăzute în Autorizația Integrală de Mediu. În caz contrat, Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița va dispune suspendarea autorizației de mediu.
Totodată, având în vedere solicitarea COS Târgoviște către Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița de a se stabili o întâlnire în cursul lunii noiembrie pentru a dezbate acest subiect, transmisă spre știință Instituției Prefectului-județul Dâmbovița în cursul zilei de ieri, s-a dispus ca în prima parte a lunii noiembrie să aibă loc o întâlnire la care să participe conducerea COS Târgoviște actuală, reprezentanții investitorului care va prelua în curând activitatea de producție a societății, precum și reprezentanți ai instituțiilor și autorităților din județul Dâmbovița.

Instituția Prefectului Dâmbovița


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro