Gabriel Dănuț Sandu, primul primar din județ care îi ia apărarea lui Adrian Țuțuianu

Gabriel Dănuț Sandu, primar al comunei Voinești, vicepreședinte al PSD Dâmbovița și unul din cei mai puternici lideri social democrați de pe Valea Dâmboviței, și-a declarat public susținerea pentru președintele organizației dâmbovițene, Adrian Țuțuianu. Edilul Voineștiului a reacționat în contextul înregistrărilor apărute în presa națioanală, în care Adrian Țuțuianu critică Guvernul, dar și partidul în relația lui cu Dragnea. Sandu spune că Țuțuianu este un om demn în comparației cu alții, care au poziții critice doar pentru a obține privilegii:  „Afirmațiile președintelui Adrian Țuțuianu sunt bazate pe discuțiile care au avut loc în CExN și chiar dacă mulți nu vor să recunoască aceste discuții s-au purtat (…) Vă pot spune că președintele Organizației PSD Dâmbovița este un om vertical, un om demn, care nu poate fi comparat niciodată cu Codrin Ștefănescu, care înainte de Congres, când nu avea loc să candideze pentru funcția de secretar general, aduceți-vă aminte ce spunea pe posturile de televiziune referitor la președintele Dragnea. Nu poate fi comparat cu Ecaterina Andronescu, doamna ministru, care în urmă cu o lună critica PSD, inclusiv pe președintele Dragnea și astăzi nu mai spune absolut nimic. Nu poate fi comparat cu cei care au organizat așa-zisul puci anti Dragnea, pe care eu îl consider a fi un semnal de alarmă nu un puci pentru că în fiecare zi merg pe stradă și stau de vorbă cu electoratul. Din cei care erau atunci am văzut că unul nu-și mai aduce aminte când a semnat, unul când a trebuit să voteze a ieșit din sală, alții și-au retras semnătura, alții au spus că au greșit și nu au știut ce semnează“.

Conform vicepreședintelui PSD Dâmbovița, nu există, în acest moment, o persoană care să poată prelua conducerea organizației: “Astăzi nu cred că cineva este capabil să ia locul președintelui Adrian Țuțuianu, fiindcă de când Adrian Țuțuianu este președinte al Organizației PSD Dâmbovița vedeți rezultatele în absolut toate bătăliile electorale.  Organizația PSD Dâmbovița a fost în primele 5 locuri la nivel național.”

După apariția înregistrărilor, în rândul social democrații există o neliniște cu privire la alte posibile înregistrări. Sunt zvonuri că acestea există, fiind vorba despre discuții din Biroul Politic Județean, dar și de la întâlniri private. Gabriel Dănuț Sandu confirmă că tabara pro Țuțuianu are suspiciuni cu privire la persoanele care au realizat înregistrările.  “Sunt detalii pe care eu nu le stăpânesc vizavi de locul unde s-a înregistrat, cât a fost de departe, că a fost cablat, că a fost cu telefon, că a fost cu reportofon… Important este că acest lucru se întâmplă în Organizația PSD și eu cred cu tărie că acești nemernici vor fi identificați, bănuieli sunt… Între ăia care sunt între bănuiți sunt oameni care niciodată nu au făcut nimic pentru PSD la nivel de Organizație Dâmbovița. Dacă îmi cereți să vă spun care sunt cei bănuiți nu o să vă spun absolut nimic”. Cum siguranță, în perioadă următoare

Centru Medical Valeriana Revelion Rodiv Gaesti


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro