kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Forţa Civică Dâmboviţa, semnatara petiţiei “Viitor European pentru România”

Ieri, Partidul Forţa Civică Dâmboviţa a avut prima acţiune publică după încheierea campaniei electorale pentru alegerile generale. Aproximativ 30 de membrii ai partidului, conduşi de Sorin Davidescu, prim vicepreşedinte al formaţiunii la nivel judeţean, au depus la Prefectura Dâmboviţa petiția “Viitor European pentru România”. Documentul susţine intregrarea României în spaţiul Schengen şi cere actualei puteri politice mai multă responsabilitate pe acest subiect: “Scopul acţiunii este de a sensibiliza întreaga societate şi pe politicieni, aceia care vor să-şi aplece urechea la astfel de acţiuni şi sperăm ca la nivelul întregii ţări acţiunea noastră să aibă un impact pozitiv.”, a precizat Davidescu.

Acţiunea Forţei Civice a fost una la nivel naţional, fiind depuse astfel de petiţii în toate judeţele ţării. În document, semnatarii cer demisia ministrului Titus Corlăţeanu şi a premierului Victor Ponta, “autori ai unor declaraţii care ne pun în contradicţie cu valorile europene la care România a aderat în 2007”, dar şi definirea şi exprimarea publică de către Guven a unei poziţii proeuropene de finalizare a  integrării României în UE, având drept obiective prioritare aderarea la spaţiul Schengen şi intrarea în zona euro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media