Prezent în emisiunea Riposta a postului de televiziune Columna TV, fostul președinte al PDL Florin Popescu și-a atacat dur principalul adversar politic – actualul președinte al CJD, social democratul Adrian Țuțuianu. “De când e Țuțuianu la PSD, a început să-mi fie dor de Stan! Pe vremea lui Stan erau totuși niște limite. Acum se fac controale la comandă politică cum nu cred că s-au făcut vreodată în județul Dâmbovița. Este inacceptabil! După ce că oamenii de afaceri sunt la limita supraviețuirii, a apărut și codul asta al insolvenței care va crea mari probleme. Oamenii nu mai știu pe unde să scoată cămașă, e o lipsă de cash cum nu a fost niciodată. Peste toate acestea vin și aceste controale, acest tupeu, aroganță și obrăznicie în care să spui că “noi am făcut bine”. Orice indicator ai lua vezi că lucrurile stau mai prost.” a afirmat Popescu.
Atacul vine după o lungă perioadă în care Florin Popescu a refuzat să mai comenteze chestiuni care țin de evoluția politică și administrativă a județului. Fostul lider PDL a refolosit și vechea formulă de “vătaf” pe care i-a mai atribuit-o lui Țuțuianu, care îl gratula, la rândul său, cu sintagma “baron redistribuit.”
“Adrian Ţuţuianu nu are abilitatea de a fi partener cu ceilalţi. El se crede un fel de vătaf. Aţi văzut cum se poartă şi cu salariaţii CJD. Le spun foştilor mei colegi din Consiliul Judeţean să nu mai fie amărâţi. Acesta e omul. Trebuie să înţeleagă. L-au votat oamenii. Până când îşi va termina mandatul vor trebui să sufere şi ei injuriile pe care le aduce şi agresiunile pe care le face şi faptul că am înţeles că aruncă cu pixul după ei şi limbajul sub orice critică. Trebuie să că asta e omul, nu ai ce să faci. Se pricepe la tot şi la toate, nu are nevoie de parteneri. Are nevoie de sclavi. Într-un an de zile s-a certat cu toţi. Nu vorbesc de mine, că a fost adversar cu mine. Bine, eu am fost adversar şi cu domnul Ana, în 2008, însă am avut după aceea o relaţie normală, chiar dacă e de la alt partid.” a mai spus Popescu.
Domnule Popescu suntem siguri ca nu o sa mai avem un presedinte de CJ ca dumneavoastra. Dar poate in 2016 va veti intoarce!!! Mult succes in tot ceeea ce faceti si sa nu ascultati la PSD-isti, tot niste comunisti raman.
ca de obicei broasca asta mananca caramele.nu iti este rusine mai popescule sa faci atat circ ..si sa pozezi in perfectul judetului?de ce se cearta Tutuianu cu cateii tai?pt cat ati furat voi.si daca face controale ce te f…grija pe tine.vezi ti ma de sanatte si nu mai face tu comparatii.ca voi ati furat ca in codru…asa ca nu mai manca caramele.razi ca un prost mereu.este timpul sa iti vezi de familie si de viata privata si sa lasi pe altii sa incerce sa faca …si altceva.