kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Exercițiu tactic la Penitenciarul Găești

Comunicat de presă

În baza calendarului de activități întocmit la nivel interinstituțional, în cursul zilei de ieri, joi, 10.10.2019, la Penitenciarul Găești a fost simulată o situație ipotetică care a presupus colaborarea și acționarea în echipe mixte pentru soluționarea unui incident critic.

Scenariul a presupus stingerea unui incendiu izbucnit la blocul alimentar, în sala de pregătire a hranei pentru deținuți, cu posibilitatea extinderii incendiului la biroul evidență deținuți aflat în aceeași clădire, aproape de locul incendiului. Totodată a existat un deținut care s-a intoxicat cu fum si a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma apelului la serviciul de urgenta 112, în aproximativ 6-8 minute au sosit in unitate, 2 autospeciale de stingere a incendiilor, un echipaj SMURD si în aproximativ 10 minute o autospeciala cu doi agenți din cadrul Politiei Gaesti. Echipa de prima intervenție a penitenciarului a procedat la folosirea stingătoarelor P6 fiind urmată de echipajul ISU pentru stingerea incendiului. A doua autoutilitara a pompierilor a intervenit pentru limitarea incendiului si împiedicarea extinderii lui la biroul evidenta deținuți. Echipa SMURD a intervenit pentru asigurarea asistentei medicale deținutului intoxicat cu fum.

Exercițiul a avut ca scop general creșterea capacității de reacție a structurilor participante și rezolvarea diferitelor situații tehnico-tactice cu angrenarea participanților, în funcție de situația operativă.

Conducerea Penitenciarului Găești mulțumește pentru profesionalismul, disponibilitatea și operativitatea de care au dat dovadă partenerii implicați în acest exercițiu: Serviciul de urgență 112, Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media