“Eu, pozitiv la Covid!” Povestea luptei unei tinere din Titu, pacient în Italia, cu coronavirusul

sursa foto: facebook

În iadul Covid-19 din Italia sunt prinși mii de români, unii ca rezidenți ai statului italian, alții din păcate, ca pacienții în spitale. Aseară, vă prezentam cazul unei târgoviștence, Elena Nițu, asistentă medicală, care a murit din cauza Covid-19, la numai 41 de ani.

Iată povestea unei alte dâmbovițence, Sorina, de origine din Titu, depistată cu coronavirus și internată într-un spital din Italia, unde locuiește de mulți ani, împreună cu familia. Sorina are 40 de ani și a povestit prin ce a trecut, pe facebook.

“Totul a început cu dureri ușoare de spate, fix imediat cu Paracetamol. Nu intrați în panică, mi-am zis și mi-am tras sufletul. Mă simțeam mai bine. (…)

O săptămână mai târziu durerile încep din nou, dar de data aceasta puternică, sfâșietoare, insuportabilă, carnea simțea că se desprinde, capul greu, greață continuă, dureri în piept. Îmi sun doctorul, îngrijorat că îmi spune să încep terapia cu antibiotice, analgezice și să fac RX a doua zi. Am făcut totul, începuse să-mi fie dor de cap, hotărăsc să merg la Urgențe. (…)

Trec zile și durerile se amplifică, eu tot dorm și nu mănânc. Devin o cârpă. Nici nu mai pot spăla. Doctorul meu mă sună în fiecare zi, îngrijora. (…)

Frica începe să pună stăpânire, puiul meu mic este îngrijorat și o văd plângând, mi se rupe sufletul. El (soțul) a asigurat-o că totul va fi bine, ca cearceaful acela frumos pe care l-am agățat de balcon în primele zile ale epidemiei. E trist, îmi spune că la televizor a auzit oameni murind. Nu o pot contrazice dar o pot asigura că mama va lupta împotriva monstrului invizibil. Și fiica mea cea mare are febră pentru o zi dar e bine, e liniștită și mă calmează și pe mine. Îmi aduc mâncare în pat, dar nu pot să dau nimic jos. (…)

Mai trece o zi, mă chinui să respir, mi-e dor de aer și simt că mă înec de parcă mă înec. Soțul meu, realizează imediat că ceva nu e în regulă și mă grăbește la Urgențe. Trebuie să trec printr-o intrare „murdară” a pacientului, așa că se cheamă și suspecții Covid. Se pare că ușa aia nu se deschide niciodată. Mă atașează imediat la oxigen. (…)

Protocolul spune că nu poți începe tratamentul pentru Covid fără test, dar medicul realizează imediat că situația este critică și începe cu terapii experimentale pentru Covid. Practic este acel medicament faimos pe care Trump l-a lăudat pentru malarie. Se pare că funcționează.

Două nopți la Urgențe: întinsă pe o targă mai puțin de un singur pat, atașat de ventilator, cu perfuzie în jugulară pentru că nu am venele; m-am uitat la brațe… Îmi venea să plâng, dar aveam să fiu puternică pentru fiicele mele… Aveam brațe mov, lovite de atâtea încercări de a găsi o venă; oxigenul a ieșit din perete prin sârma care mi-a intrat în nas. M-am definit ca fiind câinele în lesă, a trebuit să îndur și să merg mai departe, fără să mă plâng; auzeam țipete de durere de la alți oameni, personalul medical vorbind despre morgă, am văzut și simțit suferință în jurul meu. Și ca mine, alți treizeci de oameni pe targă, de toate vârstele, pe hol, așteptând testul.

 Iată că a venit și a treia zi, test pozitiv; acum problema este găsirea unui loc vacant în alt spital (…)

 Sunt mutată cu ambulanța cu rezervorul de oxigen. Aici găsesc liniștea, o liniște ireală, mi se explică că toți sunt pacienți covizi. Nimeni nu poate primi vizitatori. Fiecare pacient este tratat cu tot ce are mai bun. Stau în pat încă cinci zile atașat de ventilator. Nu-mi văd fiicele, soțul îmi aduce ce era nevoie într-o geantă lăsată la hol. Nu poate intra. Terapia continuă. Văd personalul medical lucrând în tăcere și nu se plânge, în ciuda acelor costume de izolare în care transpiră și mâinile lor macerate sub mănuși. Îi prețuiesc și îi admir pentru modul în care reușesc să își facă treaba, atât de delicat.

 Azi mi s-a scos oxigenul, bătălia a fost parțial câștigată. Pot respira şi singură. Chiar dacă nu voi avea Paște acasă, sunt fericită că sunt bine, respir, să trăiesc.

Vreau să mulțumesc tuturor personalului medical de la urgență lui Rho, mulțumiri deosebite doamnei dr. Marra, întregului personal al spitalului din Garbagnate Milanez, în special dr. Doctorini, doctorul meu de baza Dr. Bergomi, prietenilor de departe si de aproape si mai ales familiei mele care mi-a fost aproape cu rugăciuni chiar dacă au fost departe, surorii mele care m-a încurajat mereu, soțului meu, fiicelor mele pe care le iubesc până la moarte.

MULȚUMIRI VIEȚII!”

Redacția Gazeta Dâmboviței îi urează multă sănătate, Sorinei, cât și tuturor pacienților diagnosticați cu Covid-19. Poveștilor lor trebuie să ne dea de înțeles că suferința provocată de virus este reală și că acesta afectează atât pacienții, cât și familiile acestora care nu le pot fi alături în procesul de recuperare.