ortooxacell kiss2022.gif Flax

De la emoţie, la dezgust! Deputaţii “boboci” şi primele impresii din viaţa de parlamentar!

Cei mai tineri deputaţi de Dâmboviţa: uselistul Ionuţ Săvoiu şi pepededistul Radu Popa sunt şi “bobocii” echipei care ne reprezintă în Camera Deputaţilor. Pentru cei doi prima săptămâna la parlament a fost cu totul diferită, parcă nici nu ar fi fost vorba despre aceeaşi instituţie.

 Pentru Ionuţ Săvoiu (foto stânga) debutul în parlament a fost emoţionant şi onorant: “Să fiu sincer m-am simţit ca în prima zi de şcoală. Şi emoţionat şi puţin debusolat! Clădirea parlamentului este impresionantă, plus întâlnirea cu noii colegi pe unii ştiindu-i doar de la televizor. Au fost doar două zile de lucru. Aş fi exagerat să spun că am înţeles tot ce se întâmplă acolo. E o stare de emoţie pe care o ai intrând într-o sală unde se află aleşii nemului. E o onoare şi o cinste să-i reprezinţi pe cetăţenii din colegiul tău!,” a declarat Săvoiu. Deputatul de Titu este nou atât în parlament, cât şi în politică. Este de mai mulţi ani membru al PSD Târgovişte, fără a fi avut o susţinută activitate politică. A avut însă o remarcabilă activitate profesională, fiind director Blom România şi vicepreşedinte al companiei pentru Europa de Est.

 Primele zile de Parlament nu au fost la fel de înălţătoare pentru liderul PPDD Dâmboviţa Radu Popa (foto dreapta), lider de grup al Partidului Poporului în Camera Deputaţilor: “Deja sunt dezgustat! Sunt dezgustat pentru că aşteptările mele au fost repete strivite de o intenţiile unei majorităţi declarate sau mai puţin declarate care calcă în picioare orice vine de la opoziţie. Actuala majoritate USL, ca şi la Târgovişte, nu are nici o legătură cu agenda cetăţeanului. Ei au venit cu un pachet de legi pe care vor să le promoveze. Nu vor să audă de nici un amendament, de nici o adăugire. Cum văd o hărtie care nu e de la USL,   e proastă, trebuie aruncată la gunoi!”, sunt primele impresii ale deputatului de Târgovişte  Radu Popa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media