kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Dâmboviţeanca Ileana Bocanciu, selectată să participe la un proiect de protecţie a mediului în America

La puţin timp după ce a lansat cartea „ANTARCTICA, UN COLŢ DE RAI – Singură la capătul lumii – jurnal de călătorie”, dâmboviţeanca Ileana Bocanciu este implicată din nou într-un proiect de mare amploare.
Astfel, în urma colaborării Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ cu voluntarii Jon Sayer şi Abby Vincent din Corpul Păcii, un voluntar al organizaţiei, Ileana Bocanciu, va participa la un proiect finanţat, în Statele Unite ale Americii. Proiectul, intitulat „PROTECŢIA MEDIULUI ŞI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII”, are ca obiective:
·    evaluarea eforturilor SUA de protejare a biodiversității prin legi de mediu și politici de protecție, cercetare științifică, eforturi de consultanţă și educație ecologică;
·  analiza programelor guvernamentale și neguvernamentale menite să încurajeze protejarea biodiversității prin dezvoltarea durabilă a terenurilor și a resurselor de apă, practici și programe de management
·    discutarea modului în care deciziile de dezvoltare a resurselor naturale și de gestionare a terenurilor locale și regionale, influențează eforturile de conservare a biodiversității.
Programul se desfăşoară în perioada 21 aprilie-9 mai
şi este susţinut în totalitate de guvernul american, pe baza recomandării făcute de fiecare ambasadă. Ţările participante sunt: România, Rusia, Finlanda, Tadjekistan, Uzbechistan, Ghana, Bahrein, Nigeria, Africa de Sud, India, Arabia Saudită, Laos, Vietnam.
„Sunt onorată să particip alături de alţi 17 participanţi din toată lumea. Vom învăţa unii de la alţii şi sper că această experienţă să ne ajute pe toţi în munca noastra”, spune Ileana Bocanciu.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media