DÂMBOVIȚA: Șefii deconcentratelor decid, pe WhatsApp, dacă impun mască în spații deschise

Distribuie:

Cei aproximativ 40 de șefi ai instituțiilor deconcentrate din Dâmbovița care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița  au o dezbatere internă pe un grup de WhatsApp, care se va încheia, miercuri, 29 iulie, ora 12:00, cu vot asupra unor măsuri suplimentare care vor fi instituite în județul Dâmbovița pentru prevenirea infecției cu coronavirus.

Informația a fost făcută publică, marți, 28 iulie, pentru populația județului prin presa locală, abia  după ce o televiziune centrală a transmis, luni, faptul că se închid târgurile și piețele, după un interviu cu prefectul Aurelian Popa.

După ce presa locală a solicitat confirmarea informațiilor, purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a negat că este vorba despre închiderea piețelor, ci că e vorba despre obligativitatea purtării măștii și în spațiile publice deschise în care sunt organizate piețe, târguri sau oboare

Având în vedere apariția în spațiul public a unor informații conform cărora: „ar putea fi închise piețele și târgurile din Târgoviște”, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele:

Luând în considerare faptul că situația epidemiologică din județul Dâmbovița, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr extrem de mare de cazuri, fiind un risc epidemiologic ridicat, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare, Prefectul Județului Dâmbovița a supus dezbaterii astăzi, 28.07.2020, un proiect de hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița prin care se propune extinderea obligativității purtării măștii și în spațiile publice deschise în care sunt organizate piețe, târguri sau oboare. Totodată se propune pentru comercianții care desfășoară astfel de activități obligativitatea purtării atât a măștii de protecție cât și a mănușilor.

Precizăm că, până la acest moment măsura de închidere a piețelor sau a târgurilor este un scenariu de lucru asupra căruia Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița urmează să se pronunțe după ce vor fi analizate rezultatele primelor măsuri, acestea fiind luate gradual.

Prefectul Județului Dâmbovița a supus dezbaterii proiectul de hotărâre pe un grup de WhatsApppe care funcționează încă de la declararea stării de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Din comitet fac parte toți șefii de deconcentrate, cei mai mulți fără nici o legătură cu lumea medicală, cu situațiile de urgență și managementul acestora. Aceștia au 24 la ore la dispoziție pentru a-și exprima votul. Comitetul nu a ajuns, încă, la performanța copiilor de grădiniță obligați să participe la întâlniri on line pe platforme precum zoom sau teams.

La nivel național Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința desfășurată pe 28 iulie, Hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare.

Comitetul a făcut prin această hotărâre, în baza analizei specialiștilor, următoarele propuneri:

  • Instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale  orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.
  • Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.
  • Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
  • Interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special  destinate, dispuse  în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în  intervalul  orar  00-06.00.
  • În afara intervalului menționat, operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
  • Interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
  • Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).

Propunerile transmise prin Hotărârea CNSU urmează să fie supuse aprobării Guvernului României.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro