Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița cere autorităților sancționarea comportamentului incalificabil al profesorului Adrian Baicu

Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, structura reprezentativă a elevilor la nivel județean, cere autorităților sancționarea comportamentului abuziv al profesorului de religie Adrian Baicu de la Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgoviște.

Profesorul Baicu a adus injurii elevilor de la clasa a XII-a, cărora le este diriginte, lezându-le demnitatea și personalitatea, contestându-le capacitatea intelectuală și amenințându-i că nu le va permite tinerilor înscrierea în examenul național de Bacalaureat.

Astfel, cadrul didactic a încălcat două dintre articolele cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.115/2014:

Art. 31, alin. (2): „Personalul din învățământul preuniversitar trebuie să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentație decentă și un comportament responsabil.”

               alin. (3): „Personalului din învățământul preuniversitar de stat îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia.”

               alin. (4): „Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum și să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii și/sau colegii.”

Art. 120, alin. (2): „Conducerea și personalul din unitatea de învățământ au obligația să respecte dreptul la imagine al antepreșcolarilor, preșcolarilor și al elevilor.”

Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița salută decizia Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița de a institui o comisie la nivel județean și de a efectua verificări la Liceul Teoretic „Petru Cercel”, în acest caz, subliniind necesitatea eliminării acestui tip de comportament din cadrul sistemului educațional din România, acesta influențând negativ dezvoltarea armonioasă a elevilor și tinerilor în general.

Vezi aici poziția Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița: http://generatia9.net/2016/04/12/pozitia-cje-dambovita-fata-de-conflictul-iscat-jurul-profesorului-de-religie-adrian-baicu/.


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița cere autorităților sancționarea comportamentului incalificabil al profesorului Adrian Baicu

  • 13 aprilie 2016 at 12:04
    Permalink

    OK, OK, de acord, dar in paralel cu solicitarea mentionata .. Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, structura reprezentativă a elevilor la nivel județean, trebuie sa ceara si elevilor ca odata pasiti in incinta unitatilor scolare sa aiba comportament de… elevi.

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro