Ce spun Adrian Ţuţuianu şi Mihail Volintiru despre demiterea lui Florin Popescu

Excluderea din funcţia de conducere a liderului PDL Dâmboviţa nu este neapărat o surpriză având în vedere că  Florin Popescu nu este un apropiat al actualului preşedinte Vasile Blaga. Despre mazilirea lui Popescu s-a vorbit imediat după ce echipa Udrea a pierdut preşedinţia partidului. Neobişnuită este, însă, decizia de a-l numi în funcţia de conducere, chiar dacă interimar, pe Liviu Negoiţă, bucureştean fără nici o legătură cu judeţul nostru. Numirea lui nu creează nici un fel de sentimente în ochii adversarilor politici de la USL Dâmboviţa.

“Nu mă interesează viaţa politică a altor partide. E treaba lor pe cine pun. Nu ştiu dacă schibarea va genera relaţii mai normale între cele două partide, pentru că nu-l cunosc pe Liviu Negoiţă. Nu am discutat niciodată cu el. De negociat, vom negocia cu oricine, în linita legii, dacă există un interes public.”, a precizat pe acest subiect, pentru Gazeta Dâmboviţei, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

O poziţie similară are şi preşedintele PNL Dâmboviţa Mihail Volintiru, fost coleg de partid cu Negoiţă pe vremea când acesta era liberal. “E decizia lor! Nu mă amestec în viaţa internă a altor partide. Cât despre originile liberale ale lui Negoiţă, şi Florin Popescu venea din PNL. Pentru noi este aceeaşi situaţie. Noi discutăm şi negociem cu oricine pentru a rezolva problemele dâmboviţenilor şi a comunităţii.”

Rămâne de văzut ce impact va avea preşedintele Negoiţă asupra vieţii politice dâmboviţene şi dacă el va îndepta în PDL Dâmboviţa rezultatele slabe care i se impută acum deputatului Florin Popescu.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro