kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Camera Deputaților i-a oprit 1% din indemnizație lui Florin Popescu

       Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a anunțat, astăzi, că patru deputaţi, au fost sancţionaţi de conducerea Camerei pentru absenţe nemotivate prin reţinerea din indemnizaţia brută a 1% pentru fiecare zi în care nu au venit la Parlament și nu au putut să-și motiveze absența. Cei patru deputaţi au înregistrat aceste absenţe nemotivate în lunile noiembrie şi decembrie 2014.Printre cei patru se află și parlamentarul de Târgoviște, Florin Popescu, sancționat cu 1% din indemnizație pentru o zi lipsă.  Indemnizația brută lunară a unui parlamentar este de aproximativ 6.000 de lei.

     Interesant ar fi de aflat cum și-au motivat ceilalți parlamentari ai țării chiulul, având în vedere că unii lipsesc mai  mereu, așa cum demonstrează prezența la ședințele de plen. Oare să fi mințit sau toți erau ocupați motivat?

 

Distribuie:

2 comentarii la „Camera Deputaților i-a oprit 1% din indemnizație lui Florin Popescu”

  1. Pentru asa ceva,pentru chiul,ar fi trebuit sa-i opreasca in intregime salariul,dar cum este un personaj cameleonic,trece neobservata si lipsa lui din Parlament! Dar cu procesul ala mare ce se aude?? Cati ani va mai dura??Apucam sa-i vedem sau auzim verdictul,in cazul in care nu ne lasa vederea si auzul??

  2. Prostimea , sclavie , si slugile daca ar lipsi de la srvici imediat afara , ce inseamna 1% exact o adiere de vant. Uraganul sa vie peste ei .Pai cand ii mai prindem noi pe Japonezi din urma ?

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media